„Peste 1.000 de adulţi şi copii au răspuns, sâmbătă, invitaţiei Primăriei Suceava de a participa la o amplă acţiune de curăţenie de toamnă, demonstrând solidaritate şi spirit civic exemplar” a transmis, ieri, Primăria Municipiului Suceava, potrivit căreia „evenimentul a evidenţiat dorinţa comunităţii de a contribui la un oraş mai frumos şi mai curat, fără a fi vorba de o obligaţie, ci de o iniţiativă bazată pe implicare voluntară”.
Primarul Vasile Rîmbu a transmis mulţumiri tuturor participanţilor, dar şi celor care, deşi nu au putut fi prezenţi, sunt aşteptaţi să se alăture viitoarelor acţiuni.
„Nicidecum nu a fost vorba de obligaţie, ci de o invitaţie adresată celor care înţeleg că doar împreună putem avea un oraş curat, aşa cum ni-l dorim cu toţii” a declarat edilul-şef subliniind „importanţa unităţii în astfel de iniţiative”.
„În Suceava se face zilnic curăţenie, mai intens ca niciodată, iar ziua de ieri a fost un ajutor real şi un imbold prin care comunitatea suceveană a demonstrat că este implicată şi că îi pasă de oraş” se mai arată în comunicat.
Primarul Vasile Rîmbu a adresat mulţumiri speciale:
> cetăţenilor şi asociaţiilor de proprietari pentru răspunsul pozitiv;
> Direcţiei Silvice Suceava (ocoalele silvice Pătrăuţi şi Adâncata), Gărzii de Mediu Suceava şi SGA Suceava;
> Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava şi unităţilor de învăţământ: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic, Liceul Sportiv, Colegiul „Petru Muşat” şi Şcoala Gimnazială nr. 10;
> companiilor private Iulius Mall Suceava, Dedeman, Kaufland, Lidl, Safe Steel, Farmacia Oana Maria, Altex, Decathlon, Leroy Merlin, Metro şi Amenajări Grădini Suceava;
> angajaţilor Primăriei Suceava şi ai Domeniului Public, Poliţiei Locale, asistaţilor sociali, ONG-urilor şi firmelor de salubrizare Ritmic şi Diasil, care contribuie zilnic la curăţenia oraşului.
Potrivit municipalităţii, voluntarii au realizat activităţi „esenţiale” pentru înfrumuseţarea oraşului: > îndepărtarea afişelor de pe stâlpi şi copaci; > ştergerea inscripţiilor de pe locurile de joacă şi staţiile de autobuz; > toaletarea şi tăierea arborilor uscaţi; > cosirea spaţiilor verzi şi tunderea gardurilor vii; > colectarea deşeurilor din pădurile Zamca şi Şipote; > ecologizarea malului râului Suceava în zona bazarului; > intervenţii în perimetrul unităţilor de învăţământ şi strângerea deşeurilor din jurul blocurilor.
„Această mobilizare a fost nu doar o reuşită locală, ci şi un exemplu la nivel naţional, prin care Suceava a arătat că îi pasă de curăţenie şi de sănătatea mediului. Mulţumim tuturor sucevenilor care au fost alături de noi! Numai împreună putem păstra oraşul curat exact aşa cum ni-l dorim pentru noi şi pentru copiii noştri” arată Primăria Suceava. (N.B.)


























Comentarii