Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a vizitat joi, 4 septembrie, zona Neagra din oraşul Broşteni, grav afectată de inundaţiile din noaptea de 27 spre 28 iulie.
Alături de vicepreşedintele CJ Suceava, Nicolae Robu, şi primarul oraşului Broşteni, Alexandru Hurjui, preşedintele CJ a constatat progresele realizate în reconstrucţia caselor pentru sinistraţi.
„Aici este un adevărat şantier în aer liber” a declarat Gheorghe Şoldan, subliniind amploarea lucrărilor.
Aflăm că, în cadrul vizitei, preşedintele CJ Suceava s-a întâlnit cu zeci de persoane implicate în proiect: de la localnici care încep să zâmbească văzând conturându-se noile lor locuinţe, la echipe de muncitori veniţi din diverse comunităţi, primari, reprezentanţi ai firmelor, ONG-urilor, asociaţiilor şi cultelor religioase.
„Nu e vorba despre politică, partide sau confesiuni. Este despre oameni care pun umărul împreună pentru a-i ajuta pe sinistraţi să treacă mai uşor şi mai repede peste nenorocirea care i-a lovit” a afirmat Şoldan, evidenţiind solidaritatea impresionantă dintre oameni, comunităţi şi judeţe.
Deşi perioada cea mai dificilă a trecut, preşedintele CJ a recunoscut că mai sunt multe de realizat în zonă.
„Mai sunt multe de rezolvat, ştiu, dar pas cu pas le vom face pe toate” a adăugat acesta, mulţumind tuturor celor implicaţi pentru exemplul de unitate şi sprijin.
Ni s-a precizat că lucrările de reconstrucţie continuă cu sprijinul autorităţilor locale, al comunităţilor şi al organizaţiilor implicate, pentru a reda sinistraţilor din Broşteni un cămin şi speranţa unui nou început. (N.B.)



























Comentarii