Convoi umanitar pentru ciobanii izolaţi în zona Dârmoxa

Ploile torenţiale din ultima perioadă au lăsat mai multe drumuri impracticabile în zona Dârmoxa (Broşteni), izolând o stână de ciobani pe un versant greu accesibil.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt.-col. Alin Găleată, în urma unui apel urgent, autorităţile au mobilizat un convoi umanitar pentru a livra provizii esenţiale, inclusiv alimente, apă şi sare pentru animale.

Astfel, duminică dimineaţă, o echipă formată din 15 pompieri, doi jandarmi şi doi salvamontişti a pornit spre stână, folosind autospeciale de teren pentru primii 80 km.

Pe drumurile forestiere afectate de ploi, deplasarea a fost dificilă, iar ultimii 3 km au fost parcurşi cu un vehicul amfibiu ARGO 8×8. Când terenul a devenit impracticabil, salvatorii au continuat pe jos, cărând în spate saci cu provizii pe o pantă abruptă de 1,5 km.

Aflăm că, ciobanii i-au întâmpinat cu recunoştinţă.

„Produsele au fost depozitate, iar, între câteva cuvinte de mulţumire şi poveşti despre experienţele trăite în perioada în care zona Broşteni a fost afectată de cele mai mari inundaţii din istoria recentă, salvatorii au confirmat că efortul lor şi-a atins scopul: ajutorul a ajuns la timp şi legătura cu oamenii din comunitate a fost întărită” a precizat sursa citată. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI