Laureaţii Festivalului-concurs „Rezonanţe udeştene”

> Premiul „Constantin Ştefuriuc” al cotidianului „Crai nou” a fost obţinut de Victoria Cazacu Sbiera

La Udeşti, timp de o zi, miercuri, 31 iulie a.c., pe o ploaie măruntă, autori, laureaţi s-au adunat, din nou, sub aura scriitorilor udeşteni, în cadrul celei de-a XXIX-a ediţii a Festivalului-concurs „Rezonanţe udeştene”.

Oaspeţii din Suceava şi din ţară, laureaţi şi membri ai juriului au fost întâmpinaţi, la primele ore ale dimineţii, la Şcoala Gimnazială „Academician Haralambie Mihăescu”, de edilul-şef al comunei Udeşti, Cristea Ostrovan, şi de directorul adjunct al şcolii, prof. Dumitru Iacob, care le-au transmis un cuvânt de bunvenit la festival. Apoi s-a mers la Biserica parohială „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, unde, conform obiceiului, s-a ţinut o slujbă de pomenire a oamenilor de cultură pe care i-a dat comuna de-a lungul timpului: Eusebiu Camilar, Magda Isanos, Constantin Ştefuriuc, Eusebie Popovici, Traian Popovici, acad. Haralambie Mihăescu, Mircea Motrici s.a. Nu a lipsit vizita literară la Casa Memorială „Eusebiu Camilar”, din cadrul Muzeului Naţional al Bucovinei, redeschisă publicului în 2022, după un amplu proces de restaurare.

La Casa Memorială „Mircea Motrici” a urmat un scurt popas, prilej cu care a fost lansat ultimul volum, postum, al lui Mircea Motrici, „Corespondenţă” (editura Akakia, Bucureşti). Cartea a fost prezentată de prof. Maria Ţigănescu Creţu din Fălticeni. Despre volum, cei prezenţi au aflat că încununează întreaga operă publicistică a lui Mircea Motrici, care însumează 32 de volume, 24 ale lui (din care 8 antume şi 16 postume), iar 8 volume editate şi reeditate ale unchiului său, Arhimandritul Dionisie Udişteanu. Ca în fiecare an, oaspeţii au primit, din partea Rozaliei Motrici, cărţi semnate de Mircea Motrici.

Ultima parte a festivalului, la Şcoala Gimnazială „Academician Haralambie Mihăescu”, a constituit-o gala laureaţilor, manifestarea fiind moderată de poetul Ioan Manole de la Centrul Cultural „Bucovina”, organizator şi secretar al festivalului, care a dat, pe rând, cuvântul membrilor juriului şi laureaţilor. Din juriu au fost prezenţi prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru (preşedinte), prof. univ. dr. Simona Modreanu (director Editura Junimea), Viorica Petrovici (poetă), Luminiţa Reveica Ţaran (cronicar literar) şi Vlad Sibechi (poet).

La secţiunea Poezie, Marele premiu „Magda Isanos” a fost obţinut de Lavinia Ienceanu (Suceava), premiul I – Adela Şulea (Suceava), premiul II – Iulia Hlamagă (Suceava), premiul III – Izabela Huţanu (Grămeşti), menţiuni – Amalia Poenaru (Suceava), Vali Şerban (Ialomiţa), Naomi Bîldea (Cluj) şi Daniel Nicolae Ene (Neamţ); Premiul UAT Udeşti – George Sauciuc (Suceava); Premiul GAL „Siretul de Jos” – Bianca Manole (Ialoveni); Premiul „Constantin Ştefuriuc” al cotidianului „Crai nou” – Victoria Cazacu Sbiera; Premiul Centrului Cultural „Florin Piersic” (Corlata – Berchişeşti) – Roheţki Karina-Elena; Premiul familiei Motrici – Comşa Daria-Maria; Premiul revistei „Ateneu” din Bacău – Huţanu Izabela (Grămeşti).

La secţiunea Proză scurtă, premiul I – Florin C. Ciobîcă (Botoşani); premiul II – Boerescu Andrada-Maria (Drăgăşani,Vâlcea); premiul III – Iulia Nicoleta Hlamagă (Suceava), menţiune I – Boloca Nicoleta (Oradea); menţiune II – Monica Buhac Almăşan (Suceava); menţiunea a III-a – Limona Rusu (Suceava).

La secţiunea Reportaj, Marele premiu „Mircea Motrici” – Ioan Caulea (Fălticeni); premiul I – Ovidiu Donisă (Suceava), premiantul cotidianului „Crai nou”, la poezie, la ediţia anterioară a festivalului; premiul II – Stan Elena (Vălenii de Munte, Prahova); premiul III – Emanuela Nicoleta Dănilă (Suceava); menţiunea I – George Sauciuc.

Un moment muzical aparte, de „catifea” la mandolină, prins în programul festivalului, a fost oferit de artistul plastic Constantin Ungureanu-Box, o prezenţă constantă, an de an, la „Udeştii de pe Suceavă”.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria Comunei Udeşti, în colaborare cu Muzeul Bucovinei, cotidianul „Crai nou” Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, GAL Valea Siretului de Jos, Primăria Comunei Berchişeşti, Asociaţia Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci” Udeşti, Biblioteca Comunală „Constantin Ştefuriuc” Udeşti.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI