> Piesa de teatru a fost interpretată în engleză de elevii CN „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi
Pe scena Casei de Cultură Rădăuţi, elevii clasei a XI-a E, specializarea Ştiinţe sociale – intensiv limba engleză, de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, au impresionat, marţi, 27 mai 2025, publicul cu o punere în scenă în limba engleză a piesei „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” de Matei Vişniec.
Coordonată de profesoara Ana-Gabriela Pogorevici, această activitate a îmbinat arta teatrală cu o lecţie profundă de istorie.
Piesa, o comedie amară despre absurdul societăţii totalitare, ilustrează eşecul comunismului, descris ca „cea mai bună lume posibilă”. Într-un decor inspirat de epoca stalinistă, cei 33 de elevi actori au recreat „oroarea travestită în costum umanist”, demonstrând talent, solidaritate, expresivitate şi o înţelegere profundă a istoriei şi limbii engleze.
Reprezentaţia a fost o formă inovatoare de evaluare, evidenţiind capacitatea elevilor de a combina educaţia cu arta. Cei 33 de tineri actori care au dat viaţă acestui proiect sunt: Alexandra Paula Anghelina, Ionela Narcisa Bodnărescu, Alexia Cristina Calance, Luca Nicola Caunii, Claudiu Alin Cazacu, Sebastian Ionuţ Coroamă, Alexandra Crăciun, Paul Edvin Dan, Matei Gabriel Dăscălescu, Antonie-Darius Dobrotă, Elisabeth Maria Gazda, Ioana Melissa Grămadă, Irina Elena Grecu, Sebastian Halunga, Alessia Hîj, Amalia Ihnatiuc, Diana Vanesa Istratoaie, Denisa Patrizia Jacotă, Teodor-Cristian Lungu, Cristian Ştefan Magdici, Luca Ştefan Mihalescu, Codrin Valentin Olariu, Lavinia Ruth Pricob, Gabriel Valentin Sascău, Ioana Şagău, Alina Şologon, Ariana Teodora Teleagă, Alexandra Raluca Tomşa, Elena Ungurean, Eliza Ursăciuc, Alexandra Ioana Ursan, Mara Ursescu şi Cristian Vlădeanu.
Mulţumiri speciale au fost adresate lui Ovidiu Foca, directorul Casei de Cultură Rădăuţi, pentru găzduirea evenimentului, iar conducerea colegiului a transmis felicitări elevilor şi profesoarei Ana-Gabriela Pogorevici pentru această activitate remarcabilă, care a demonstrat că istoria şi teatrul pot crea împreună o experienţă artistică memorabilă. (N.B.)



























Comentarii