Acţiune de reîmpădurire la Dorna Candrenilor

În cadrul programului de responsabilitate socială „Protejăm Ţinutul Echilibrului”, Maspex Romania, prin brandul Apa Bucovina, a organizat, miercuri, o acţiune de reîmpădurire în zona Valea Secu, Dorna Candrenilor. Aflăm dintr-un comunicat că peste 3.500 de puieţi de molid şi brad au fost plantaţi în apropierea surselor de apă Bucovina, contribuind la protejarea mediului şi a echilibrului natural al regiunii.

Ni s-a precizat că evenimentul a reunit personalităţi marcante ale sportului românesc, precum Elisabeta Lipă, canotoarea secolului XX, şi preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, şi Ana Maria Brânză, „cea mai bună spadasină a lumii timp de cinci sezoane”. Alături de ele s-au aflat canotorii Marius Cozmiuc, Ioana Vrânceanu, Bianca Ifteni, gimnaştii Gabriel şi Robert Burtanete, precum şi Carmen Brumă, ambasadoarea brandului Bucovina. Voluntari din echipa Maspex Romania, membri ai Asociaţiei Vatra Dornei Tineret şi ai Organizaţiei Tinerilor Dorneni au participat activ, cu sprijinul Ocolului Silvic şi al Primăriei Dorna Candrenilor.

„Mă bucur să revin pentru a doua oară la această acţiune, într-un loc drag mie. Doar prin implicare directă putem proteja natura” a declarat Elisabeta Lipă. La rândul său, Ana Maria Brânză a subliniat: „Echilibrul este esenţial, iar astfel de gesturi contează şi inspiră”.

Cu această acţiune, Apa Bucovina adaugă 3.500 de puieţi la cei peste 16.000 plantaţi în ediţiile anterioare, consolidând angajamentul pentru sustenabilitate. „Protejarea mediului este o responsabilitate continuă. Mulţumim tuturor celor care s-au alăturat pentru a proteja Ţinutul Echilibrului” a declarat Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania.

Ni s-a precizat că, iniţiată acum 6 ani, campania „Apa din Ţinutul Echilibrului” promovează armonia dintre om şi natură, reflectând filosofia brandului Bucovina, care valorizează puritatea şi echilibrul apei provenite din surse subterane situate în-tr-o rezervaţie naturală protejată.

„Acţiunea reafirmă misiunea Apa Bucovina de a contribui la un viitor mai verde şi de a inspira comunităţile să protejeze natura”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI