Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, şi vicepreşedintele Stelian Simerea au participat, la Cernăuţi, la o importantă întâlnire bilaterală România – Ucraina, dedicată dezvoltării şi modernizării infrastructurii de frontieră dintre cele două ţări.
Am fost informaţi de administraţia judeţeană că discuţiile s-au concentrat pe modernizarea punctelor de trecere a frontierei existente, dar şi pe deschiderea unor puncte noi, dintre care trei vizează direct judeţul Suceava: Climăuţi – Bila Krynytsia, Izvoarele Sucevei – Shepit şi Ulma – Ruska.
Întâlnirea s-a desfăşurat la Universitatea Naţională „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, fiind organizată de Administraţia Regională de Stat Cernăuţi şi Agenţia de Stat pentru Reconstrucţie şi Dezvoltarea Infrastructurii din Ucraina.
Oficialii ucrainenii au fost reprezentanţi de ministrul adjunct pentru Dezvoltarea Comunităţilor şi a Teritoriilor Ucrainei, Serhiy Derkach, de directorul Agenţiei de Stat pentru Reconstrucţie şi Dezvoltarea Infrastructurii din Ucraina, Sergiy Sukhomlyn, precum şi de preşedinţii administraţiilor regionale de stat din Cernăuţi şi Transcarpatia, Ruslan Zaparaniuk şi Myroslav Biletskyi.
România a fost reprezentată de o delegaţie numeroasă, printre care secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu, şefa Departamentului Obţinere Finanţări din cadrul CNAIR, Cristina Amărăzeanu, preşedintele CJ Gheorghe Şoldan, reprezentanţi ai administraţiilor din judeţele de graniţă, ai DRDP Iaşi, ai Autorităţii Vamale şi Poliţiei de Frontieră Române.
În cadrul întâlnirii – la care a fost prezent inclusive ambasadorul României în Ucraina, Alexandru Victor Micula – s-a pus accent şi pe consolidarea parteneriatelor transfrontaliere şi accesarea în comun a fondurilor pentru proiecte de infrastructură rutieră şi modernizarea punctelor de frontieră.
Aflăm că un alt punct important pe agenda întâlnirii a fost modernizarea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Vicovu de Sus, în vederea extinderii funcţionalităţii acestuia pentru traficul de mărfuri.
Referitor la acest subiect, preşedintele CJ Suceava Gheorghe Şoldan a subliniat că deschiderea traficului pentru vehiculele de marfă nu poate fi pusă în aplicare fără realizarea drumului de legătură dintre PTF Vicovu de Sus cu viitoarea autostradă A7.
„Nu poţi conecta două ţări fără drumuri bune”
Autostradă care, arată preşedintele administrației judeţene, „trebuie să ajungă cât mai repede până la Siret”.
„Nu poţi conecta două ţări fără drumuri bune. Autostrada A7 este un obiectiv strategic! Între timp trebuie să ne asigurăm că traficul greu nu sufocă drumurile existente din judeţ, deja suprasolicitate. Trebuie să gândim în perspectivă şi să construim inteligent. Dacă ne dorim dezvoltare, fluidizare a traficului, a schimbului de mărfuri, trebuie să începem cu infrastructura” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Întâlnirea de miercuri a reprezentat un pas concret pentru ca proiectele comune România – Ucraina să avanseze, cu sprijin european şi o coordonare administrativă mai eficientă între autorităţile celor două state, a subliniat administraţia judeţului.
Potrivit unui mesaj al guvernatorului Ruslan Zaparaniuk, principalul subiect al întâlnirii a fost extinderea şi modernizarea punctelor de trecere auto de la graniţa ucraineano-română, cu accent pe cele din regiunea Cernăuţi.
Potrivit lui, în prezent, Punctul de Trecere a Frontierei Porubne – Siret se află în proces de reconstrucţie pentru a-şi mări capacitatea, iar un alt proiect este lansarea transportului cu autobuze de pasageri prin Diakivţi – Rakovec, cu o bandă dedicată acestui tip de transport. De asemenea, s-a agreat iniţierea unui proiect-pilot de control vamal comun la un punct de trecere din regiune, locaţia exactă urmând a fi stabilită ulterior. Alte priorităţi includ facilitarea trecerii vehiculelor cu marfă prin Krasnoilsk – Vicovu de Sus şi deschiderea unor noi puncte de trecere, precum Bila Krinitsa – Climăuţi, Şepit – Izvoarele Sucevei şi Ruska – Ulma. Oficialii au subliniat importanţa acestor iniţiative pentru dezvoltarea regiunii Cernăuţi şi consolidarea integrării europene a Ucrainei.
„Sunt recunoscător oaspeţilor distinşi pentru această întâlnire şi pentru vizita în Bucovina! Continuăm să lucrăm pentru dezvoltarea regiunii Cernăuţi, consolidarea cooperării internaţionale şi integrarea europeană a Ucrainei. Împreună spre victorie!” a transmis Ruslan Zaparaniuk. (D.L.)




























Comentarii