> Exegeza Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic la Duminica I din Post (a Ortodoxiei)
Evanghelia din această duminică relatează episodul chemării lui Filip şi Natanael la apostolat. Împărăţia cerurilor era un deziderat al Fiului lui Dumnezeu, anticipat prin gura prorocilor, deziderat care trebuia realizat. Or, pentru împlinirea acestuia, Mântuitorul avea nevoie de ucenici care să vorbească mulţimilor despre învăţătura cea nouă. Aşa se face că El Şi-a ales oameni dispuşi a fi educaţi în spiritul noii învăţături. Cum cărturarii, saducheii şi fariseii corupeau şi perverteau spiritual masele, fiind imuni la strigătele prorocilor, Iisus a preferat să-Şi aleagă ucenici nu din rândul iudeilor din Iudeea, ci din rândul galileenilor (Matei 4, 18-23; Marcu 1, 16-20; Lu-ca 5, 1-11). De altfel, încă de pe vremea când Iisus se afla în ţinutul Iordanului, la îndemnul lui Ioan Botezătorul, Ioan şi Andrei, ucenicii acestuia, I s-au alăturat lui Iisus. Lor li s-au adăugat Petru şi Iacov, fraţii acestora (Matei 4, 18-22; Ioan 1, 35-42).
După Botez, Iisus l-a chemat la apostolat pe Filip (Ioan 1, 43), iar acesta, la rândul lui, l-a adus pe Natanael (Ioan 1, 45-51). Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru (Ioan 1, 44). Cât priveşte chemarea lui la apostolat, nu a fost premeditată. Iisus i-a spus: „Urmează-Mi”. Şi el, imediat, a dat curs chemării.
Entuziasmat de cele ce i se întâmplaseră, Filip l-a găsit pe Natanael şi „cunoscându-l iubitor de osteneală şi de stăruinţă” — spune Sfântul Chiril al Alexandriei — i-a vestit: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.” (Ioan 1, 45). Da, Îl aflase pe Cel despre Care s-a scris în Lege şi în proroci. Dar ca să afli pe cineva, presupune ca mai întâi să-l cauţi. Asta înseamnă că Filip L-a aflat pe Iisus după îndelungi căutări. Putem spune că el era dintre cei care aşteptau venirea Domnului.
Cât priveşte afirmaţia legată de Nazaret, ştim că Mântuitorul, la fel ca regele David, s-a născut în Betleem (Miheia 5, 1), dar a fost crescut în Nazaret (Luca 2, 39).
Filip a dorit ca bucuria de a-L fi găsit şi cunoscut pe Domnul, dincolo de faptul că a dat curs chemării, să fie împărtăşită. Şi când Filip, plin de uimire şi bucurie, i-a spus lui Natanael că L-a aflat pe Domnul, acesta, oarecum sceptic, i-a răspuns: „Din Nazaret poate fi ceva bun?”. O întrebare de bun simţ, mai ales că Nazaretul nu dăduse până atunci niciun proroc; din el nu se născuse vreo personalitate. Or, profeţia viza Betleemul şi nicidecum Nazaretul. Numai că, în cele din urmă, s-a dovedit că şi din Nazaret poate ieşi ceva Bun.
Faima lui Iisus se răspândise în toată Siria (Matei 4, 24). Devenise o persoană de notorietate. Şi pentru a-l lăsa să se convingă singur, Filip i-a sugerat: „Vino şi vezi” (Ioan 1, 46). Cel mai sigur răspuns era El Însuşi.
Filip era conştient de faptul că o eventuală întâlnire cu Iisus îl va convinge pe Natanael să creadă că El este „Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii” (Ioan 1, 45); să creadă că El este Dumnezeu.
Şi când Iisus l-a văzut pe Natanael, a zis despre el: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug” (Ioan 1, 47). Înseamnă că israelitenii erau din fire vicleni. De remarcat este faptul că, pentru Iisus, Natanael era o carte deschisă. El i-a văzut inima şi a citit în ea. I-a cunoscut sufletul, deşi Natanael avea rezerve în ceea ce priveşte Nazaretul, ca loc de baştină al lui Iisus. Natanael citise cărţile sfinte şi era convins că ele nu mint. Mai degrabă înclina să creadă că Filip era într-o eroare în ceea ce priveşte locul naşterii lui Iisus. Mirat de cele ce i se întâmplau, Natanael I-a pus o întrebare menită să dezvăluie adevărul: „De unde mă cunoşti?” (Ioan 1, 48). Curios, Natanael voia să ştie de unde îl cunoaşte Iisus şi dacă nu cumva Filip I-ar fi vorbit despre el. Atunci, Iisus i-a risipit bănuiala: „Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.” (Ioan 1, 48).
În psalmi se spune: „Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe (…) Că încă nu este cuvânt pe limba mea, şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate (…) Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta (…) Unde mă voi duce de la duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?” (Psalmii 138, 2-7).
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că i-a văzut sub smochin când vorbeau despre El. Deci, Iisus îl cunoştea, nu pentru că Îi vorbise cineva despre el, ci pentru că El era Dumnezeu şi, ca Dumnezeu, nu putea să nu-l cunoască; Dumnezeu îi cunoaşte şi ne cunoaşte pe toţi. Aşa că, bine ar fi să fim atenţi la ceea ce spunem, la ceea ce gândim şi la ceea ce facem. Vorbele lui Iisus, deşi puţine, i-au atras atenţia lui Natanael şi, pe fondul înţelegerii lor, Natanael, tresăltând de bucurie, I s-a adresat: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.” (Ioan 1, 49). Natanael, impresionat de cele întâmplate, Îl numeşte învăţător şi Îl mărturiseşte ca Fiu al lui Dumnezeu şi rege al lui Israel. Natanael mărturiseşte atât mesianitatea, cât şi divinitatea Lui.
Atunci Iisus a făcut câteva afirmaţii cu răsunet peste veacuri: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.” (Ioan 1, 50-51). Iisus l-a asigurat pe Natanael că va spori în credinţă pe măsură ce va vedea cele care vor urma.
Cuvântul care pecetluieşte credinţa lui Natanael se îndreaptă de această dată către toţi, spunându-le că vor vedea pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului, adică slujindu-I şi împlinind poruncile Lui, spre mântuirea celor care vor crede în El. Scriptura stă mărturie în acest sens.
Întâlnirea dintre Iisus şi Natanael a întărit convingerea apostolilor şi, respectiv, a ascultătorilor că El este Fiul lui Dumnezeu, că El este Dumnezeu. Şi ca Dumnezeu nu se limita doar la cunoaşterea gândurilor oamenilor, ci El Însuşi atenţionează: „Lucruri mai mari decât acestea vei vedea”.
După acest moment, Iisus, însoţit de cei şase apostoli şi de Maica Domnului, a luat parte la nunta din Cana Galileei (Ioan 2, 1), după care S-a retras, ce e drept, pentru scurt timp, în Capernaum (Ioan 2, 12).
Sosind Paştile iudeilor, Mântuitorul, însoţit doar de câţiva din grupul celor şase, – probabil că se referă la grupul celor trei (Petru, Iacov şi Ioan) care L-au însoţit şi cu alte ocazii –, S-a dus la Ierusalim. După un timp mai îndelungat, ei s-au întors în Galileea, prin Samaria (Ioan 4, 3-4). Ajunşi în Galileea, ucenicii au cerut lui Iisus să-i slobozească la casele lor. Şi potrivit dorinţei acestora, Iisus i-a lăsat să plece, sub rezerva că nu peste mult timp îi va chema pentru totdeauna.
Comentarii