Poliţiştii din comuna Frătăuţii Noi fac cercetări într-un dosar penal după ce două cadre medicale au reclamat că au fost ameninţate cu moartea printr-un mesaj text. Incidentul a avut loc pe 6 februarie a.c., iar autorităţile au intervenit pentru clarificarea situaţiei. Conform anchetei, un bărbat din localitate ar fi trimis un mesaj de ameninţare pe telefonul unei asistente medicale, nemulţumit de faptul că soţia nu ar fi primit o reţetă compensată de la medicul de familie. În urma plângerilor depuse de persoanele vătămate, s-a dispus continuarea urmăririi penale împotriva suspectului pentru infracţiunea de ameninţare. Deşi victimele au fost informate despre dreptul de a solicita un ordin de protecţie provizoriu, au refuzat această măsură. În timpul audierilor, suspectul a recunoscut fapta, motivând că „a reacţionat sub impulsul nervilor”. Poliţiştii au emis, marţi, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar bărbatul a fost condus şi introdus în arestul IPJ Suceava – CRAP Botoşani.
Poliţia continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi luarea măsurilor legale corespunzătoare. (N.B.)
























Comentarii