La sfârşit de ianuarie 2025, i-a cutremurat pe mulţi dintre noi vestea trecerii în veşnicie a ilustrului dascăl Valeriu Sandovici, fost profesor de limba română, director şcolar, activist cultural, folclorist, scriitor, pictor amator şi redactor-şef al publicaţiei locale „Erupţii dolheştene”.
Ne despărţim cu regret, pioşenie şi recunoştinţă de o personalitate marcantă a judeţului Suceava, care a făcut cinste meleagurilor sale natale. Îl vom păstra mereu în amintire ca pe un distins prieten şi coleg, ca pe un profesor pasionat de munca sa, un om sârguincios, devotat şcolii, corect cu elevii săi şi apropiat sufleteşte de ei.
Prin mâinile sale au trecut cu folos atâtea şi atâtea promoţii şcolare care l-au apreciat pentru râvna cu care i-a învăţat să se exprime frumos în limba lui Eminescu, să o preţuiască şi s-o împărtăşească şi altora, să-şi îmbogăţească spiritul prin lectură.
Exigent cu sine şi cu cei instruiţi, Valeriu Sandovici s-a risipit generos şi tenace în activitatea sa de apostolat pe tărâmul cunoaşterii şi culturii, aducând în comună zeci de premii şi diplome prestigioase la olimpiade şcolare şi concursuri folclorice.
Prin efort zilnic la catedră, şi-a făcut datoria cu asupra de măsură, modelând din mlădiţe tinere caractere viguroase şi minţi lucide.
Exemplu de dăruire şi talent didactic, s-a străduit să dea copiilor pe care i-a educat tot ce a avut mai bun şi mai nobil în sufletul său. Poate nu întotdeauna a fost înţeles, poate n-a reuşit mereu, dar nu s-a dat niciodată bătut: a stăruit şi a învins!
A dus o viaţă modestă, nu şi-a petrecut timpul liber în distracţii uşoare, ci a scris, a citit şi a stat cât mai aproape de colegii şi elevii săi, cărora le-a luminat ca o făclie în noapte calea spre adevăr, frumuseţe şi împlinire. De la dumnealui au preluat cei mai mulţi dintre noi iubirea şi respectul faţă de semeni, cultul muncii şi aprecierea lucrului bine făcut, trăirile şi gândurile înalte, preocuparea de a face fapte bune, preţuirea înaintaşilor şi a oamenilor adevăraţi din prezent.
Pe prima filă a cărţii sufletului său a aşezat tot timpul şcoala, pe care a considerat-o un templu al înţelepciunii şi al cuvântului ziditor. Aici i-a deprins pe învăţăceii săi cu gustul pentru frumos, cu gimnastica minţii şi năzuinţa spre o carieră adecvată.
Fire sociabilă şi populară, invidiat de unii, dar iubit de cei mai mulţi, s-a situat mereu în miezul evenimentelor, alături de elevi, colegi şi consăteni, ca un cetăţean mărinimos şi altruist, unul dintre primii cetăţeni de onoare ai comunei Dolheşti.
Vor rămâne în memoria multor generaţii metodele sale de lucru, vorbele de duh, glumele spumoase, poveţele înţelepte cu care a înseninat frunţi şi a netezit cărări nesigure.
S-a mai şi supărat uneori, s-a consumat lăuntric când lucrurile nu decurgeau bine, însă nu s-a speriat niciodată de obstacolele ivite în cale. A fost hotărât, puternic şi încrezător în toate demersurile sale.
Noi, foştii dumnealui elevi, nu-l vom uita niciodată şi îl vom omagia an de an ca pe un model demn de urmat, un dascăl cu suflet românesc, iscusit şi gospodar precum „Domnu’ Trandafir” al lui Mihail Sadoveanu. Îl vom păstra în memorie şi ca pe un familist desăvârşit, care a dat societăţii patru urmaşi cu înalte titluri universitare: două fiice şi doi fii.
Din cerul de unde ne va veghea permanent, profesorul Valeriu Sandovici poate fi mândru că şi-a făcut pe deplin datoria pământească şi că a lăsat în urmă o zestre bogată de fapte, cărţi, idei, sentimente şi aspiraţii valoroase.
Dumnezeu să te ierte, să te odihnească în pace şi să te ţină sub paza Sa, iubite dascăl de pe plaiuri dolheştene!
MIRCEA AANEI
Comentarii