Parada cu făclii a Festivalului de Artă Medievală de la Suceava

Joi, începând cu ora 20:30, sucevenii au putut asista la spectacolul inedit oferit la debutul manifestărilor Festivalului de Artă Medievală de la Suceava.

Desfăşurată în acest an pe traseul Obcini – George Enescu – Primărie – Ana Ipătescu – Cetate, ediția cu numărul 18 a Paradei cu făclii a dat startul celor patru zile (15 -18 august) de poveste în spirit medieval pe care organizatorii și-au propus să o „spună” sucevenilor, dar nu numai.

Câteva instantanee va pot aduce aproape atmosfera momentului.

Programul complet al Festivalului de Artă Medievală de la Suceava

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI