Au început înscrierile la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” şi „Draga Film Fest” de la Fălticeni

 În perioada 19-25 august, municipiul Fălticeni va găzdui cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” (FITT „Birlic”), organizat de Asociaţia „Fălticeni Cultural” cu sprijinul partenerilor, sponsorilor şi autorităţilor locale. Festivalul, devenit o tradiţie estivală, aduce împreună trupe de teatru formate din liceeni şi tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, atât din ţară, cât şi din străinătate. Jurizarea spectacolelor se va desfăşura în Sala mare a Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” şi la sala „Draga Olteanu Matei”. În cazuri excepţionale, juriul, compus din actori, regizori, coregrafi şi studenţi la actorie, va evalua înregistrările video ale pieselor înscrise în concurs.

 La fel se vor face şi jurizările pentru cealaltă secţiune, Monolog/Recitare, care se adresează copiilor şi tinerilor având vârsta cuprinsă între 7-25 de ani.

Aşa cum ne-a precizat preotul Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei „Fălticeni Cultural”, concurenţii sunt invitaţi să trimită înregistrările spectacolelor de teatru şi ale recitărilor de poezie sau monolog până pe 7 august, la adresa Asociaţiei „Fălticeni Cultural”. Evaluarea materialelor trimise se va desfăşura între 8 şi 12 august, iar anunţarea participanţilor selectaţi va avea loc în perioada 13-15 august. Maximum 10 trupe de teatru şi 50 de participanţi pentru secţiunea Monolog/Recitare vor fi invitaţi la festival. Spectacolele de teatru nu trebuie să depăşească 120 de minute, iar durata unui monolog sau a unei recitări de poezie este limitată la 15 minute. Valoarea totală a premiilor este estimată la 10.000 lei, organizatorii asigurând masa şi cazarea participanţilor, fără a le deconta transportul.

Festivalul „Draga Film Fest” a ajuns la a IV–a ediţie

În aceeaşi perioadă, va avea loc şi a patra ediţie a festivalului de film documentar şi de scurt metraj „Draga Film Fest”, organizat în memoria actriţei Draga Olteanu Matei. Competiţia de film este deschisă regizorilor, producătorilor şi coproducătorilor din România şi Republica Moldova, precum şi studenţilor la facultăţile de imagine şi regie film. Filmele trebuie trimise până pe 7 august 2024, iar prioritare în competiţie vor fi filmele prezentate în premieră naţională. Organizatorii vor acorda şase premii principale (Marele premiu, Premiul pentru cea mai bună regie, Premiul pentru cea mai bună imagine, Premiul pentru cel mai bun montaj, Premiul pentru cel mai bun documentar de televiziune, Premiul Asociaţiei Fălticeni Cultural), la care se adaugă premii speciale şi menţiuni.

Pentru informaţii suplimentare legate de festivaluri, participanţii pot contacta Asociaţia „Fălticeni Cultural” la telefon 0743.102992 sau prin e-mail la [email protected].

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Tineret „Gr. V. Birlic” a fost iniţiat în anul 2011 şi, de atunci, a devenit o tradiţie estivală a oraşului Fălticeni. În fiecare vară, timp de şapte zile, fălticenenii şi vizitatorii au ocazia să participe la un veritabil maraton cultural. Festivalul prezintă spectacole ale unor teatre renumite, adresate atât copiilor, cât şi adulţilor, concerte live, lansări de carte şi multe alte surprize artistice pregătite special pentru această ocazie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI