Secţia de Poliţie Adâncata a fost sesizată telefonic, luni, în jurul orei 14:20 de către un locuitor al comunei Zvoriştea, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras 100 de metri de cablu de fibră optică.
Potrivit datelor din anchetă, reclamantul locuieşte la periferia satului Poiana, comuna Zvoriştea, proprietatea acestuia învecinându-se cu fondul forestier aflat pe raza teritorială a localităţii Călugăreni, comuna Adâncata, administrat de OS Adâncata.
Acesta are contract de prestări servicii cu o firmă specializată pentru televiziune şi internet. Întrucât locuinţa sa este situată într-o zonă izolată, legătura de la locuinţă până la primul stâlp amplasat pe marginea DN29A, de pe raza satului Călugăreni, comuna Adâncata, este asigurată printr-un cablu de fibră optică aerian care traversează zona împădurită pe o lungime de aproximativ 500 de metri.
Luni, în jurul orei 13:10, locuitorul, aflându-se la domiciliu, a observat brusc lipsa semnalului TV şi internet. Imediat, acesta s-a deplasat pe fondul forestier din apropierea locuinţei, urmând traseul cablului de fibră optică, şi a constatat că au fost sustraşi circa 100 de metri de cablu.
În acest caz a fost întocmit dosar penal privind infracţiunea „furt calificat”. (N.B.)
























Comentarii