Podul de la Milişăuţi nu va fi finalizat conform graficului

> Prefectul spune că se preconizează darea în folosinţă abia la sfârşitul lunii august şi atenţionează Ministerul Transporturilor privind ineficienţa DRDP Iaşi

 Prefectul Alexandru Moldovan a inspectat din nou, luni, din nou lucrările de reabilitare a podului de la Milişăuţi de pe DN 2 H şi se pare că finalizarea lucrărilor a fost amânată până la sfârşitul lunii august.

La această investiţie au demarat lucrările de hidroizolaţii peste placa de suprabetonare, 28 mai fiind data preconizată de finalizare a acestora.

Concomitent, se realizează rampele de racordare pentru intrarea şi ieşirea de pe pod.

După finalizarea lucrărilor de hidroizolaţie, până în data de 7 iunie se va delimita suprafaţa carosabilă cu ajutorul bordurilor, după care, funcţie de condiţiile atmosferice se va trece la aşternerea primului strat de asfalt, operaţiune urmată de celelalte lucrări conexe care constau în siguranţa circulaţiei şi siguranţa pietonală.

„Finalizarea lucrărilor, practic darea în folosinţă a podului se preconizează, în acest moment, a se produce la finele lunii august 2024” a spus prefectul Alexandru Moldovan.

El a explicat că a revenit luni la şantierul podului de la Milişăuţi, constrâns fiind de unele informaţii care conduc la o concluzie nedorită: „DRDP Iaşi nu îşi respectă angajamentele contractuale asumate, existând riscul ca termenul de finalizare al proiectului să fie, din nou, depăşit”.

„Am subliniat de-a lungul nenumăratelor vizite de monitorizare a lucrărilor, precum şi prin intervenţiile directe la DRDP Iaşi şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, importanţa ca lucrările să decurgă conform termenelor contractuale asumate, astfel încât disconfortul produs riveranilor să fie cât mai redus iar circulaţia pe această cale rutieră foarte importantă pentru economia judeţului să se desfăşoare fluent şi în condiţii de siguranţă” a declarat prefectul.

Moldovan spune că, având în vedere importanţa acestui obiectiv de infrastructură rutieră, este obligat să trag un puternic semnal de alarmă, solicitând conducerii DRDP Iaşi să intervină de urgenţă.

„De peste 2 ani semnalez Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii sincopele apărute, modul defectuos al conducerii DRDP Iaşi de management al lucrărilor, intervenind de-a lungul timpului multiple întârzieri însoţite de justificări lamentabile. Din nefericire, întârzierile acumulate nu mai pot fi recuperate, dar poate fi stopată producerea altora. Am afirmat că nu voi face trimitere la alte proiecte aflate în gestiunea DRDP Iaşi, care curg în alt ritm. Realitatea îmi confirmă că este nevoie de implicarea fermă a factorilor decizionali pentru finalizarea la termen a acestui proiect major de infrastructură, dar şi pentru recuperarea respectului datorat cetăţenilor judeţului Suceava” a mai declarat Alexandru Moldovan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI