Un nou paroh pentru Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuţi

Filele din istoria bisericii aşezate sub ocrotirea Sfântului Ilie din Rădăuţi au fost îmbogăţite astăzi, 3 martie 2024, cu lumina şi bucuria unor evenimente deosebite, primirea arhiereştii binecuvântări prin Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi instalarea noului paroh al acestei comunităţi formate din vrednici bucovineni.

După tradiţionala primire a ierarhului cu pâine şi cu sare, dar şi cu flori, în cea de-a XXXIV-a Duminică după Pogorârea Sfântului Duh şi a doua duminică a Triodului, numeroşi credincioşi s-au alăturat în rugăciune participând la Sfânta Liturghie săvârşită sub protia Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier eparhial la Sectorul Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, consilieri ai Centrului Eparhial Suceava, precum şi pr. Ionel Constantin Maloş, protoiereu al Protopopiatului Rădăuţi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei, dar şi de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu”, dirijaţi de arhid. Ilie Leonte.

La momentul Chinonicului, arhim. Hrisostom Rădăşanu a rostit un cuvânt de învăţătură în cadrul căruia a explicat înţelesul duhovnicesc al Evangheliei acestei zile, mesaj scripturisitc care se dovedeşte a fi un îndemn pentru a începe urcuşul nostru duhovnicesc. A fost punctat faptul că din cuvintele tatălui se înţelege că există iertare, dar omul are datoria de a lucra pentru dobândirea harului, sufletele fiind cele care trebuie să caute izvorul iertării pentru a se putea mântui. Preacuvioşia sa a explicat şi înţelesul ieşirii cu Sfânta Evanghelie în cadrul Sfintei Liturghii, precum şi simbolistica epitrahilului, piesă vestimentară ce ne trimite cu gândul la tatăl căzut pe grumazul fiului şi care închipuie braţele lui Dumnezeu care vin spre noi.

Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a mulţumit părintelui consilier pentru cuvântul de învăţătură şi credincioşilor prezenţi pentru împreuna-rugăciune, iar pr. protoiereu Ionel Maloş a dat citire deciziei de numire a preotului paroh, prin care au fost prezentate pe scurt atribuţiile şi obligaţiile statutare ce revin acestuia odată cu nouă responsabilitate.

La momentul rânduit, Preasfinţia Sa a înmânat pr. Ionuţ Isopescu decizia chiriarhală de numire în funcţia de preot paroh, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, ca semn al îndatoririi sale de a păstori turma lui Hristos. Apoi i-a adresat acestuia un cuvânt de încurajare şi de responsabilizare, îndrumându-l să poarte de grijă, ca într-un căuş al palmelor, de sufletele celor încredinţaţi lui spre păstorire.

Pr. Ionuţ Isopescu, noul paroh al Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Municipiul Rădăuţi, cel care ocupă şi funcţia de consilier eparhial al Sectorului Educaţional-Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, le-a vorbit celor prezenţi despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu revărsată asupra sa, dar şi despre binecuvântarea Sfântului Ilie oferită familiei sale. Sfinţia sa a adus mulţumiri tuturor celor care i-au fost aproape la începutul slujirii preoţeşti, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, clericilor prezenţi, numeroasei familii, precum şi Pr. Mihai Fediuc, fostul paroh al acestei comunităţi, în ultimii 30 de ani. În încheiere, părintele i-a încredinţat pe cei prezenţi de toată râvna şi dragostea, aducând în atenţie un fragment despre iubirea frăţească din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, călăuză la începutul acestei slujiri, dar şi din Capitolul 25 al Sfintei Evanghelii după Matei.

La final, în semn de mulţumire, noul paroh a dăruit Preasfinţiei Sale o bederniţă cu Acoperământul Maicii Domnului, iar credincioşii au primit iconiţe cu chipul Maicii Domnului, precum şi alte daruri.

Pr. ŞTEFAN MIHALCEA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI