O ştire de câteva rânduri dintr-un număr de ianuarie, 1971, al cotidianului Zori noi purta titlul „Prima expoziţie anuală a cenaclului U.A.P. Suceava” şi textul spunea că evenimentul de la sfârşitul anului 1970, petrecut la Casa de Cultură, a reunit peste treizeci de lucrări de pictură, sculptură, grafică şi artă ornamentală, lucrări semnate de Veronica Gridinoc, Mircea Hrişcă, Dimitrie Loghin, Vigh Istvan, Constantin Doroftei, Dumitru Rusu şi alţii.
De 53 ani, are loc acelaşi sumativ eveniment de sfârşit de an. În oraşul domnesc s-au schimbat, în mare, numele expozanţilor, au devenit mai multe. Se întâmplă într-un alt spaţiu, mai potrivit, Galeria de Artă „Ion Irimescu”. S-au schimbat paletele şi suporturile, industria culorilor îi ajută pe artişti să exprime mai repede şi poate mai precis. Au evoluat temele şi mediile de exprimare, unele au fost abandonate, libertăţile artistice au azi etichete precise. Neschimbată este emoţia Anualei, necesara periodică împreună petrecere a gândurilor şi faptelor creatorilor de expresii vizuale.
Păuna Loredanei Axinte este un portret imperial cu surâs melancolic, făcut din tuşe strălucind neostentativ, cu smalţuri roz, cu irişii întunecaţi precum fundalul, cu pasărea nemuririi ca o semnătură. Loc tihnit, spaţiu plastic coerent deschide pentru Pivniţă la Ardeluţa Gabrel Baban, loc în care este aşezat, solitar, motivul, mereu singur ca în poeticele vechi care cereau unitate de timp, de loc şi de act. Romanţa lui Sorin Baciu este un tors feminin pus în scenă nu prin diluarea tonurilor în lumină şi în întuneric, dar prin dizolvarea marginilor minunatului trup în ape tari maculate cu neguri.
Proplasmele pe lemn ale Naşterii Mântuitorului, cu păstori şi regii magi, a adus, la Anuală, Emilia Burlacu, felul acela de canonică bineştiută caligrafie, culoare şi compoziţie sacră din care nu lipseşte misterioasa notă de verde personal. Ovidiu Buzec adaugă cu al său Adagio, unde se vede congruenţa dintre trup şi trupul viorii, ideea unei fireşti armonii universale, propovăduita de umaniştii din vechime rezonanţă între îndepărtatele şi apropiatele părţi ale lumii. Luminişul lui Ioan Coţofan este un exerciţiu de disciplinare respectuoasă a pensulei în faţa măreţiei naturii, care pentru pictorul venit de dincolo de Prut oricum nu mai are niciun secret.
Sunt două ipostaze ale aceluiaşi principiu în Armaghedonul Oanei Chilariu Moruz, aceeaşi entitate cu două chipuri în epură, chipul binelui este văzut din faţă, al celuilalt din profil, întâlnire abruptă dintre clar şi obscur. Un portret a propus Anualei Mircea Dăneasă, izvodul lui Cantemir este clasica litografie, dar sculptorul a adăugat puternice note caracteriale, de formă şi conţinut, cunoscutei feţe a celui celebrat în anul 2023. O coajă de alb înveşmântează conic, ridică uşor Apostolul Elenei Domnar spre cer şi, în egală măsură, dă echilibru statuar, doar o mână neliniştită sparge mantia de gips.
Cu roşu de apus de saturaţii diferite pe ţiglele, pe zidurile şi cerul celui mai frumos oraş din lume, profilul Florenţei este desenat de Dan Grigoraş cu emoţie regizorală, celebru orizontul care se apropie ispititor de mediana orizontală a compoziţiei. Calmă reverie este tapiseria Eugeniei Goraş, bine cumpănit Fiorul de culoare este prins de firul textil, firul ia formă, firul ia fond, şi formele plutesc nestingherit în fond. Desenul nu îl trădează niciodată pe Sergiu Grapă atunci când îşi impresionează hârtia cu Abisale Iluzii, viziuni post-umane de tuş, cu anume a sa senzualitate a modeleurilor, cu anume a sa claritate a spaţiului.
Din vocabularul iniţiatic vine Solum omnium lumen, uleiul pe pânză al lui Răzvan Horobeţ, o naraţiune cu un trup, indivizibilă şi ultimă realitate, un contrapposto primind lumină şi iradiind lumină. Arhitectură interioară este mărturisirea poliptică a Oanei Hrişcă, un pătrat magic cu 16 casete, cu semne şi însemne diagonale, verticale şi orizontale mereu legate pentru cărările labirintice ale sufletului. Prin ochean, cu departele adus aproape, simte Marcela Larionescu Vibraţia Pământului, unde sedimente de materie colorată prind formă, capătă aripi şi un vânt ceresc le ridică şi le poartă în zbor.
Coifuri de biserică se văd de La fereastra artistului Niculai Moroşan, un orizont-pretext pentru o natură moartă cu pahare, vase strălucind preţios, umbrind opac şi translucid, pe o masă cu raze de magentă, din faţa unui perete verde, umed şi complementar. Din roadele toamnei ne oferă forme cu generozitate Viorica Moruz, incandescente sfere coapte de soare, temeinic compuse cu rimă, sub vidul întunecat, contrastant, al ferestrei hambarului. Din săruri roz, oranj şi galbene îşi construieşte Casele din Cacica Ana Maria Ovadiuc AMO, cu cer bucovinean, pe care pictoriţa îl înţelege perfect, cer care lasă ochiul să vadă în tihnă locurile şi lucrurile.
Umbrele marilor români sunt în orizontul Serbării de la Putna, de la 1871, o evocare cu ritm şi tâlc făcută de Dimitrie Roman, în care, dintre marile umbre, doar înfăţişarea celebratului Porumbescu ia culoare. Prima zăpadă se vede pe dealuri, acuarela lui Dumitru Rusu, aproape monocromă, aproape fără culoare, cu pete meşteşugit pornite şi oprite, surprinde fotografic liniştea de plumb din zarea lungă a iernii. Amintirile tăcute ale Puşei Pâslaru sunt coji de lumină colorată puse pe umile obiecte de recuzită de atelier, cu toată nostalgia tablourilor în care aceşti actori, prieteni ai artistei, au jucat.
Hieratice himere sunt Gândurile Luciei Puşcaşu, închipuiri din tuşe lungi, din nesfârşite nervuri, din urzeli de contur omenesc, mai sunt acolo, de asemenea, virtutea temperantă a tapiseriei şi calitatea ingenuă a graficii. Semnele abstracte ale scrierii sunt în spontan dialog plastic cu epidermele trupului feminin în Mărturisirile lui Sebastian Raţiu, metaforă concretă a punţilor ce unesc toate feluritele emoţii estetice. Nimburi cu impostări de cler şi, tot acolo, lascivităţi de cabaret se compun cinic şi carnavalesc în lucrările de la Anuală ale lui Constantin Ungureanu BOX, sunt toate naraţiuni de o stranie, monumentală clasicitate. Fragmentarium, nut regenesis, dipticul Cameliei Sadovei este un construct alegoric de parţiale şi fluente anatomii feminine şi masculine, anatomii la care acurateţea cvasi-geometrică exclude materialitatea vulgară.
Anualele sunt periodicele înnoiri ale unor crezăminte. Legământul răsucit dintre cele două fire ale artistului, meandricul fir omenesc şi diafanul fir creator, este greu de ţinut. Dar asemenea celebrări adeveresc neclintirea gândului unora despre frumos. La fel s-a întâmplat şi la galeria suceveană, în ultimă lună a anului trecut.
IULIAN BUCUR,
istoric şi critic de artă
Comentarii