La 2 iunie, de ziua ocrotitorului spiritual al Sucevei, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, şi în contextul aniversării a 60 de ani de medicină modernă în municipiu, dr. Mihai Ardeleanu a lansat volumul Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava. Scurtă istorie, publicat la Editura Muşatinii. Lucrarea depăşeşte cadrul unei simple monografii instituţionale. Din perspectiva unui istoric, ea constituie o contribuţie valoroasă la istoria socială şi culturală a Bucovinei, deoarece urmăreşte evoluţia unei comunităţi prin intermediul uneia dintre cele mai importante instituţii ale sale: spitalul.
Autorul este medic prin vocaţie, doctor în ştiinţele medicale, caracterizat prin rigoare profesională, perseverenţă, spirit de pionierat, capacitate organizatorică, dragoste pentru pacient, modestie, cultură vastă şi profundă omenie. În acelaşi timp, este un autentic pasionat de istorie şi, prin cercetările sistematice efectuate în direcţia trecutului medicinei sucevene, este astăzi unul dintre cei mai buni cunoscători ai acestui domeniu.
Pentru istoricul interesat de destinul Bucovinei, una dintre cele mai atractive părţi ale volumului este cea dedicată începuturilor asistenţei medicale în zona Sucevei. Autorul porneşte de la epoca vracilor şi a doftoroaielor, trece prin lumea bolniţelor mănăstireşti şi ajunge la primele forme organizate de îngrijire a bolnavilor. Astfel, cititorul descoperă că istoria medicinei nu poate fi separată de istoria religioasă, socială şi politică a Moldovei medievale.
Un moment deosebit de important, pe care autorul îl evidenţiază cu argumente şi documente, este întemeierea bolniţei lui Anastasie Crimca la Suceava, în anul 1619. Această instituţie apare ca una dintre cele mai vechi forme de spital public de pe teritoriul românesc, precedând chiar unele dintre aşezămintele considerate tradiţional cele mai vechi spitale din ţară.
Cartea devine şi mai interesantă odată cu prezentarea perioadei habsburgice. Anexarea Bucovinei în 1775 a însemnat o schimbare radicală a modului de organizare administrativă, inclusiv în domeniul sănătăţii. Autorul surprinde foarte bine modul în care administraţia imperială a introdus reguli moderne de igienă, sisteme de carantină, evidenţe statistice şi campanii de vaccinare. Aceste pagini sunt relevante deoarece ilustrează procesul de modernizare a provinciei şi relaţia dintre autoritate, comunitate şi sănătatea publică.
Deosebit de valoroase sunt informaţiile referitoare la combaterea epidemiilor. Circulariile episcopale, ordinele administrative şi măsurile de carantină reconstituie o lume confruntată cu variola, ciuma şi holera. Cititorul observă că multe dintre preocupările actuale privind sănătatea publică au rădăcini vechi de două secole. Vaccinarea, izolarea bolnavilor şi controlul circulaţiei persoanelor apar ca instrumente esenţiale ale autorităţilor încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea.
Un alt aspect important al lucrării este atenţia acordată oamenilor. Cartea nu este o simplă succesiune de date şi statistici, ci o galerie de personalităţi care au marcat viaţa medicală a Sucevei. Întâlnim, de la primii medici formaţi la Viena, Graz, Budapesta sau Cluj, până la cei de astăzi, cu studii la Iaşi, Cluj-Napoca sau Bucureşti, cu stagii de perfecţionare în vestul Europei, medici dedicaţi care au adus în judeţul nostru experienţa marilor centre universitare europene şi româneşti.
Impresionează în mod special figura doctorului Teofil Lupu, primul chirurg al Sucevei. Povestea medicului care porneşte cu sania, în plină iarnă, pentru a salva viaţa unei tinere dintr-un sat aflat la zeci de kilometri distanţă depăşeşte cadrul istoriei medicinei şi intră în domeniul istoriei mentalităţilor şi al valorilor morale. Dar şi mai impresionantă este evoluţia firească a medicinei sucevene, în cca. 130 de ani. Primul chirurg al Sucevei, dr. Teofil Lupu, se ocupa ocazional, conform reclamei pe care şi-o făcea în „Gazeta Bucovinei”, cu „plombarea de dinţi (plombe de aur, amalgam ciment) şi cu morburile de gât, nas, urechi etc.”. Astăzi specializările sunt într-o continuă evoluţie, medicii sunt la curent cu toate noutăţile, tehnica medicală este de top, iar spitalul sucevean a devenit instituţia salvatoare nu doar pentru pacienţii din judeţul nostru, ci şi din judeţele vecine.
Lucrarea oferă şi o imagine sugestivă asupra transformărilor societăţii bucovinene. Prin intermediul istoriei spitalului putem urmări schimbările aduse de administraţia austriacă, impactul Primului Război Mondial, momentul Marii Uniri, dificultăţile perioadei interbelice, consecinţele celui de-al Doilea Război Mondial şi evoluţiile din epoca contemporană. Spitalul vechi apare ca un adevărat barometru al istoriei regionale. Dezvoltarea sa reflectă perioadele de prosperitate, iar dificultăţile financiare şi lipsurile oglindesc crizele prin care a trecut societatea.
În urmă cu cca. 5000 de ani, o populaţie enigmatică a coborât din centrul Europei de-a lungul Carpaţilor Orientali, ajungând până în zona curburii Carpaţilor şi sud-estul Transilvaniei, după care s-a pierdut în negura istoriei. În urma sa au rămas, ca markeri culturali, doar morminte de inhumaţie în cutii de piatră. În timpul lucrărilor de construire a fundaţiei noului Spital Judeţean Suceava, desfăşurate între anii 1961 şi 1963 – şi inaugurat la 1 noiembrie 1966 –, fostul director al Muzeului Judeţean Suceava, Grigore Foit, a descoperit două astfel de morminte. Astăzi, cercetătorii din întreaga Europă ştiu că amplasarea cimitirelor acestei populaţii pe care au denumit-o cultura amforelor sferice, se făcea în locuri speciale, cu o puternică semnificaţie spirituală. Poate că nu întâmplător, peste milenii, în acelaşi loc avea să fie ridicată instituţia care veghează asupra sănătăţii şi vieţii oamenilor: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
Pentru comunitatea suceveană, cartea are şi o evidentă funcţie memorială. Ea recuperează nume, fapte şi întâmplări care riscă să fie uita-te. Într-o epocă preocupată aproape exclusiv de prezent şi viitor, autorul invită cititorul să privească în urmă şi să înţeleagă cât efort, câte sacrificii şi câte generaţii de profesionişti au contribuit la construirea prestigiului instituţiei care astăzi poartă numele Sfântului Ioan cel Nou. În acelaşi timp, ea reprezintă un omagiu adus profesioniştilor de elită ai Spitalului de astăzi, care, prin performanţele lor medicale, ştiinţifice şi academice, duc numele Sucevei şi al institu-ţiei pe marile scene ale medicinei contemporane, în cadrul congreselor şi conferinţelor naţionale şi internaţionale.
În concluzie, Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava. Scurtă istorie este, în egală măsură, o istorie a Sucevei, a Bucovinei şi a oamenilor care au slujit comunitatea în vremuri de pace, epidemii, războaie şi transformări sociale profunde. Prin bogăţia informaţiilor şi prin respectul faţă de adevărul documentar, cartea doctorului Mihai Ardeleanu reprezintă o contribuţie importantă la patrimoniul cultural şi istoric al Bucovinei. Şi, poate, mai mult decât orice, această carte este expresia ataşamentului profund al autorului faţă de spitalul căruia i-a dedicat cea mai mare parte din viaţă şi un omagiu adus tuturor celor care au slujit şi slujesc aici: medici, asistenţi medicali, terapeuţi şi personal auxiliar, oameni care au făcut din grija pentru semeni o adevărată vocaţie.
Dr. ALIS NICULICĂ
Comentarii