Transparenţele

Noi reguli europene promit „transparenţă” (în firmă, instituţie, organizaţie) în ce priveşte lefurile (adică – de la angajator la salariat – valoarea lor şi temeiurile în care sunt croite), dar (spre calmare de spirite) cică Popescu nu va şti cât încasează Ionescu… În context, o recentă cercetare (Reveal Marketing Research) arată că, în România, aproape 60% dintre angajaţi sunt convinşi că la locul lor de muncă există diferenţe salariale „nejustificate” între inşi aflaţi pe poziţii similare, deşi sunt făcuţi să creadă că aceste discrepanţe ar avea la bază „performanţa” (să zicem că de la reacţia faţă de o solicitare urgentă şi precisă, la dispoziţia de a presta în plus), „experienţa” (nu neapărat vechimea) şi „negocierea” (…dacă la momentul oportun n-ai cerut mai mult ca să ţi se şi dea, de ce te plângi mai la urmă?). Aflăm printre altele că directiva europeană privind lefurile ar avea scopul ca suspiciunile să se reducă, însă fără ca angajatul să ştie precis cât ia în mână sau pe card colegul de palier ori (oho!…) şeful. Altfel, cel puţin teoretic, situaţia nu ar fi fost alta nici până acum. Deşi chiar „secrete” fiind lefurile, se întâmpla ba ca unii lefegii să se laude (ori să facă demonstraţii în cheltuieli vizibile, de invidiat), ba ca unii coechipieri să se arate, în zi de încasare, că sunt foarte trişti, în prag de depresie.

Reţinem deocamdată că România a depăşit termenul-limită stabilit de Uniunea Europeană pentru introducerea normelor privind transparenţa salarială. Directiva urma să fie transpusă în legislaţia naţională până pe 7 iunie.