> Aceasta asigură legătura directă dintre strada Tineretului şi Calea Burdujeni, prin spatele Bisericii „Sfântul Andrei”
Primăria Municipiului Suceava informează locuitorii din cartierul Cuza Vodă 2 cu privire la acţiunile edilitare aflate în desfăşurare pe străzile Prieteniei şi Aurora, dar şi pe arterele adiacente. Astfel, domeniul public este eliberat pentru o viitoare arteră rutieră, în urma demersurilor municipalităţii, chioşcul de pe strada Tineretului fiind dezafectat în regim propriu, de proprietari. Intervenţia este considerată esenţială în condiţiile în care zona respectivă reprezintă chiar perimetrul în care este amenajată o nouă „străpungere rutieră” cu ieşire din cartierul Cuza Vodă 2.
Conform Primăriei, proiectul se află în fază avansată de proiectare, acesta fiind de natură să asigure legătura directă dintre strada Tineretului şi Calea Burdujeni, prin spatele Bisericii „Sfântul Andrei”.
Autorităţile administraţiei publice locale mai anunţă că, pe strada Prieteniei, lucrările principale de infrastructură „au fost finalizate cu succes”, continuându-se cu montarea noilor bănci, iar din această săptămână, cu aplicarea marcajelor rutiere. Totodată, lucrătorii Direcţiei Domeniului Public au început să împrăştie pământ vegetal în zonele în care şantierul a fost ridicat, „redând străzii un aspect estetic, verde şi îngrijit”. „Modernizarea continuă. Imediat ce sunt finalizate intervenţiile actuale la carosabil şi la aleile pietonale de pe strada Aurora, se va aplica exact aceeaşi procedură. Va fi adus pământ vegetal şi vor fi reabilitate complet toate spaţiile verzi, astfel încât întreaga zonă să fie complet modernizată şi pusă la punct” se subliniază în informarea Primăriei Suceava.




























Comentarii