Lansată la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” Fălticeni pe 10 ianuarie 2024, cartea „Coşmar” de Coca Maria Udişteanu, Editura Studis, Iaşi, 2023, cu imaginea vechiului spital fălticenean şi o cruce roşie pe copertă, a avut în bună măsură o dimensiune terapeutică. Punând curajos degetul pe rănile deschise ale actualului sistem sanitar, cu sănătatea concepută ca un obiect de comerţ de mulţi dintre slujitorii săi, cartea a generat un puternic suflu de simpatie şi de solidaritate din partea celor prezenţi, care s-au regăsit cu suferinţe ascunse sau ştiute de prieteni, de comunitate în numeroase din situaţiile descrise de autoare. Şi cu un sentiment de amărăciune în faţa adevărului că aproape nouăzeci la sută din personalul acestui sistem este feminin. Cu femei în calitate de medici, asistente, infirmiere, de la care aştepţi, când responsabilitatea profesională este grav diminuată, să se manifeste cât de cât măcar mama, sora, soţia. Ipostaze de asemenea obturate de lăcomia buzunarelor niciodată astâmpărată de foşnetul bancnotelor, al foloaselor necuvenite, care împânzesc carte.
„Coşmar” impresionează cu atât mai mult cu cât, aproape 40 de ani luptând pentru corectitudine şi respect, Coca Maria Udişteanu, fostă asistentă-şefă la secţia de pediatrie, la conducerea creşei, cunoaşte bine lumea spitalului din interior, cu atât mai mult cu cât drama personală, relatată la persoana a treia, devine a unei lumi întregi care, de asemenea prin experienţele avute, nu mai poate să vadă în spital, cum ar trebui, o şansă acordată sănătăţii, vieţii. Ci, ca într-un coşmar urmărit cu ochii deschişi, grăbirea sfârşitului.
La o vârstă frumoasă, trăită cu distincţia demnităţii, Coca Maria Udişteanu a fost înconjurată cu multă căldură de cititorul primar, Cătălin Coman, de cititorii prezentatori (Alis Niculică, Alexa Paşcu şi semnatara acestor rânduri), de cititorii cu intervenţii din public (Constantin Bulboacă, Lenuţa Rusu, Costel Befu, din Dolheşti, Maria Creţu din Mălini), de cititoarele bibliotecare în frunte cu Nicoleta Hoştinariu, care i-au urat sănătate şi putere pentru împlinirea dorinţei mărturisite de „continuarea adevărului”, a scrisului.
Cu dedicaţii, îmbrăţişări şi felicitări, această lansare terapeutică, eliberatoare şi alinătoare totodată, a avut în final un moment spontan, magic, care a încremenit mişcarea sălii: prof. Neculai Creţu, din Mălini, a dorit să o omagieze pe autoare cu „Balada” lui Ciprian Porumbescu la flaut.




























Comentarii