Accident rutier la Milişăuţi

> Un şofer de 82 de ani a derapat şi a ajuns pe un teren agricol

Un şofer a fost rănit, duminică, la Milişăuţi, într-un accident rutier.

Potrivit anchetei poliţiştilor, duminică, în jurul orei 13:00, un bărbat de 82 de ani, din comuna Dorneşti, conducea un autoturism pe DN 2 H Milişăuţi, din direcţia municipiului Suceava către centrul oraşului Milişăuţi.

Ajungând într-o curbă periculoasă la dreapta, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei, a derapat în partea dreaptă, a rupt un gard, după care a ajuns pe un teren agricol.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferului. El a fost testat cu aparatul etilometru „în modul pasiv”, leziunile suferite nepermiţându-i „o testare cu valoare evidenţiată”, rezultatul fiind fără alcool; după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea „vătămarea corporală din culpă”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI