Moartea e de formă

> L.D. CLEMENT

…Sunt specialişti în materiile lor care zic că nu-i bine să ţii receptor TV în dormitor deoarece… Dacă pricep bine, ei au în vedere să-ţi protejezi ochii, mintea, ca nu cumva aparatul şi ce spune el să-ţi alunge/să-ţi strice somnul. Poa’ să aibă dreptate: e dificil să stai, concomitent, cu-n ochi la TV şi altul la smartphone. De altfel, chiar ştiu persoane care, din motive de-ale lor, deja s-au lepădat de televizoare; dar n-ar proceda la fel cu telefoanele inteligente! Eu unu mi-s tare necăjit că, având un televizor mic (nici odaia nu-i mare), nu mai am aşa ochi să citesc tot ce mi se scrie pe burtieră, sub ea, pe lângă. Sunt însă fericit că, înainte să plec la slujbă, îl mai văd pe Busu’: când strănută în direct, se răceşte; când tuşeşte, deja s-a lăsat frig; când se scarpină pe undeva, îl mănâncă. Şi apropo de mâncare, să nu uit că acelaşi post TV ne-a indicat în anul 2000 ce să consumăm, cu fierbinte spirit naţional, de 1 Decembrie: fasole cu ciolan. Dar destul cu gluma! Zilele trecute (21 noiembrie) s-a marcat Ziua Mondială a Televiziunii, o zi cum n-a avut şi n-o să mai apuce vreodată, în speţă, presa tipărită (dacă nu cumva, la origini, va fi fost vizată de chiar Ziua Libertăţii Presei de la 3 mai), dar ar putea să aibă, în curând, Zile presa online, bloggerii, creatorii de conţinut, media socială în general (naivă ori tocmită la stăpâni), influencerii, postacii de campanie electorală ş.a.m.d. Precum Jana – croitoreasa originară dintr-un cântecel interbelic cu ecouri postmoderne până azi şi poate mâine – s-ar zice că nici televiziunea nu moare („moartea e de formă”!), ci e pe cale să se preschimbe (şi ea înspre online, chiar diversificată, înmulţită de nu vei fi în stare a o cuprinde). La o pildă, nu vei mai aştepta ştirile de la ora 20, ci (cum deja poate îţi este la îndemână) la ora 23 le vei accesa şi selecta după plac.

Un comentariu

  1. Într-o epocă a manipulării prin mass-media, un cap limpede și obiectiv e rarisim. Vă mulțumim și vă apreciem. Stimă…

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI