David-Ioan Iftode este cunoscut în Fălticeni pentru rezultatele foarte bune la învăţătură, dar mai ales prin activitatea sportivă desfăşurată ca portar a echipelor de juniori şi a echipei de Liga a III-a „Şomuz” Fălticeni. Absolvent al Colegiului National „Nicu Gane” din Fălticeni, promoţia 2023, cu media generala de 9,94, David a fost dintotdeauna un elev disciplinat şi pasionat de ştiinţele exacte, motiv pentru care a decis ca, după terminarea cursurilor universitare, să devină angajat într-o structura operaţională a Ministerului Afacerilor Interne, o carieră deloc simplă, însă plină de provocări. Prin multă muncă şi perseverenţă, David a reuşit să sa intre printre primii la una dintre cele mai căutate universităţi militare din ţară, la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, având a treia medie pe ţară la admitere.
„Faptul care m-a îndemnat să aleg Academia de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza», curs de zi, specializarea Drept, a fost posibilitatea de a învăţa legile şi de a le aplica în mod corect în timpul viitoarei meserii.
Principalele modele şi îndrumători au fost tatăl şi mama Iftode Eugen şi Mihaela şi mai ales fratele meu, Silviu-Nicolae Iftode, ofiţer, şi el absolvent al Academiei de Poliţie şi arbitru la Liga a III-a, monitorizat la Liga a II-a.
Pregătirea, deşi a fost complexă şi îndelungată, a fost una care necesită multă seriozitate şi devotament, iar antrenamentele sunt cele mai grele, se fac foarte multe alergări, pentru a creşte rezistenţa, şi traseul. Urmărindu-mi scopul, nu am simţit-o niciodată că este o muncă imposibilă pe ambele planuri: profesional şi sportiv. Pe cel profesional obţinând media generală 9,70, a treia medie pe ţară la admitere la Academia de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza», cu notele 10 la istorie şi la proba sportivă şi 9,10 la proba de limba şi literatura română şi limba engleză. Pe plan sportiv am reuşit să mă alătur lotului de arbitri din Liga a III-a şi să mă regăsesc şi în lotul echipei de fotbal din Liga a III-a «Şomuz» Fălticeni, ca portar.
Toate aceste rezultate au fost posibile cu sprijinul familiei, părinţilor şi profesorilor. I-aş aminti pe doamna dirigintă, prof. Mioara Vasiliu, pe profesorul de istorie, domnul Vasiliu Anişor, pe profesorul de limba romana, domnul Mihai Radu şi pe îndrumătorul sportiv, domnul Neculai Bujoreanu” ne-a spus David-Ioan Iftode.
Dincolo de dorinţa de a îmbrăca uniforma de poliţist, David spune că a muncit mult pentru ca visul său se îndeplinească. S-a ambiţionat, a luat cu brio bacalaureatul şi toate probele la Academie, chiar dacă selecţia candidaţilor nu a fost deloc una uşoara. A avut de parcurs mai multe probe fizice, scrise şi psihologice; tinerii care vor să intre la Academia de Poliţie se pregătesc intens cu cel puţin un an înainte de examenul de admitere. Pe lângă materiile la care dau examen scris – istorie, limba română şi limba străină –, ei trebuie să treacă de alte două obstacole, evaluarea medicală şi psihologică, probe la care dacă sunt declaraţi inapţi îşi iau adio de la cariera de poliţist, şi de proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice.
Mai este puţin timp până când tânărul va începe cursurile la Academia de Poliţie şi aşteaptă cu nerăbdare să îmbrace uniforma militară.
„Nu am emoţii, pentru că ştiu ce mă aşteaptă. Abia aştept să înceapă această nouă etapă din viaţa mea, poate cea mai importantă pentru că de ea depinde viitorul meu, dar şi foarte interesantă” consideră David.
David-Ioan Iftode doreşte să continue activitatea în fotbal şi în arbitraj
Deşi acum are 19 ani, adolescentul s-a apropiat de arbitraj de când avea câţiva anişori şi mergea la stadion pentru a vedea cum arbitrează fratele său, Silviu-Nicolae Iftode, arbitru cu sute de meciuri arbitrate în Liga a IV-a şi Liga a III-a, precum şi la lotul republican, meciuri de juniori republicani A, B, Cupa României la seniori, campionatul de fotbal feminin, turnee de fotbal internaţionale etc.
Disciplina şi organizarea necesară în arbitraj i-au folosit şi în viaţa extrasportivă lui David-Ioan Iftode. Tânărul arbitru fălticenean va avea acum ocazia să conducă partide de fotbal din jurul Bucureştiului şi să confirme că, dacă eşti un arbitru bun, te descurci oriunde, David-Ioan fiind şi un bun exemplu pentru tinerii arbitri suceveni. Cu seriozitatea şi devotamentul care-l caracterizează, cu dorinţa de a aplica corect legile şi regulile, inclusiv în fotbal, fălticeneanul are şansa să ajungă un cavaler al fluierului la cel mai înalt nivel.
„După ce am absolvit cursul pentru formarea arbitrilor de fotbal am început arbitrajul în cadrul Comisiei Judeţene de Arbitri (CJA) Suceava la vârsta de 14 ani, în meciurile din cadrul campionatelor de juniori şi tineret din Liga a V-a şi din Liga a IV-a. La vârsta de 18 ani am devenit arbitru asistent la Liga III-a, dar dorinţa mea este de a evolua şi de ajunge cât mai sus.
Pe planul arbitrajului am avut sprijinul colegilor de la Comisia Judeţean de Arbitri Suceava, a domnului Constantin Gheorghe, arbitru şi observator internaţional, a domnului Sebastian Eugen Gheorghe reputat arbitru internaţional, a domnului Ciprian Anton, preşedintele AJF Suceava şi al domnului Andrei Pişta, preşedintele CJA Suceava.
Alţi contribuitori ai reuşitelor mele pe plan sportiv au mai fost dl Costel Apupăzoaie, antrenor de portari la «Şomuz» Fălticeni, dl Aurel Daicu, fost preşedinte al AJF Suceava şi observatorii de fotbal Dumitru Antoniu, Păduraru Cristi, Vasile Păduraru şi Adi Rădăşanu.
Ţin să le mulţumesc tuturor pentru implicarea în dezvoltarea mea educaţională, profesională şi să-i asigur de tot respectul meu” ne-a precizat David-Ioan Iftode.





























Comentarii