Pe cine sperie noile legi ale Educaţiei?

De când cu proiectul „România educată“ însuşit şi promovat de preşedintele României imediat după instalarea în funcţie în 2014, dar niciodată implementat, am asistat la o băşcălie continuă din partea opozanţilor săi şi a susţinătorilor, a mardeiaşilor lor din mass-media, astfel că, în loc de o discuţie elevată a specialiştilor, a pedagogilor şi a psihologilor, a Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, a Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, a multelor consilii, comisii şi comitete ale elevilor şi ale părinţilor şi nu în ultimul rând a educatorilor, a catedrelor, a cercurilor pedagogice, am asistat la jigniri jegoase şi la o bălăcăreală continuă a lui Klaus Iohannis şi a celor din jurul său, alături de toţi miniştrii Educaţiei: toţi sunt pafarişti, toţi plagiatori „ordinari“, toţi urmăresc îmbogăţirea şi interese politice. Nicio critică din presă nu viza în integralitatea sa fondul proiectului, iar direcţiile de reformare nu au fost vreodată desfiinţate şi modificate cu argumente serioase şi nici în locul lor nu au fost propuse altele mai valoroase – aşadar o bătălie politică purtată de inşi care n-au altă ocupaţie decât goana după voturi a celor ce îi plătesc. De remarcat că în România dreptul la opinie este liber, există şi posibilitatea ca aceste opinii să fie publice, iar la fotbal şi la educaţie, ba chiar şi la guvernare, tot românul e mare specialist.
Să o spunem pe şleau: nu ştiu bine, dar bănuiesc al cui interes este, însă desfiinţarea, luarea în râs şi batjocură a proiectului educativ prezidenţial s-a desfăşurat după acelaşi scenariu prin care activiştii PCR de rang secund au preluat puterea după revoluţie, iar monarhia a fost trecută pe linie moartă, Regele Mihai fiind transformat într-un Bau-Bau, apoi într-un personaj vetust, depăşit de vreme. Admiterea în NATO şi UE a fost graţie sacrificiului şi inteligenţei preşedintelui Emil Constantinescu susţinut de o întreagă societate care a înţeles ticăloşia securismului autohton şi perpetuarea la putere a cozilor de topor îngenuncheate în faţa Moscovei.
Au fost şi analize serioase atât ale specialiştilor români, cât şi ale unor organisme ale UE sau ONU, dar absolut niciodată nu au fost măcar reacţii publice palide la respectivele analize, nici la punctele de vedere expuse în respectivul program. De ele au beneficiat în circuit intern realizatorii noului proiect de lege, dar şi catedrele de specialitate din şcoli şi facultăţi, numai că, din păcate, comunicarea deficitară cu cetăţenii interesaţi, cu beneficiarii noilor reguli şi principii educative nu a reuşit să scoată din anonimat activitatea respectivelor comisii şi a specialiştilor, nici noile prevederi ale legii. Fiindcă, dacă nu are vreun chichirez politic, subiectul nu stârneşte interes.
Aşa că toate „analizele“ noii legi a educaţiei din mass-media au fost supercritice, şi manipulatoare, politicianiste, demolatoare şi nicidecum sincere poziţionări faţă de articolele legilor. De aceea legea a fost declarată proastă pentru că: Iohannis are 3-4-7 case, a făcut bani din meditaţii şi şi-a rezervat catedra de fizică, apoi miniştrii cutare şi cutare erau plagiatori, deşi aici lucrurile sunt cât se poate de clare – nu Iohannis, nu guvernanţii au permis accesul plagiatorilor la doctorat, ci profesorii conducători de doctorate şi comisiile care le-au acordat, şi niciodată nu va fi corectitudine atât timp cât impostura academică va putea consfinţi mai departe alte imposturi.
Aşadar pe cine sperie noile legi ale Educaţiei? Pe mulţi: pe cei ce îşi fac iluzii că la şcoală „las’că merge şi aşa“, pe cei ce îşi închipuie că vreo reformă a învăţământului poate reuşi dacă nu porneşte de la educator, de la catedră, de la elev şi de la mediul social, pe toţi cei ce cred că „ce e val ca valul trece“, iar postul de profesor va permite mai departe fuşereala, delăsarea, înşelarea speranţelor elevilor şi ale părinţilor. Pe politicienii care vor trage ponoasele la alegeri dacă şcoala românească nu va face paşi înainte. Inclusiv pe mardeiaşii din presă care văd totul în negru, chiar dacă avem şi centre de excelenţă în educaţie, şi mulţi dascăli valoroşi. Şi poate…