> Despre identitate, orgoliu cultural şi locul actorilor suceveni în propriul lor festival
Festivalul Internaţional „Zilele Teatrului Matei Vişniec” a ajuns, fără îndoială, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale Sucevei. Ediţia aniversară din 2026 impresionează prin amploare, invitaţi, promovare elegantă, parteneriate şi o vizibilitate publică rar întâlnită în viaţa culturală a oraşului. Pentru această energie organizatorică, conducerea teatrului merită apreciată.
Suceava are astăzi un festival care arată european, respiră cosmopolit şi aduce în oraş nume importante ale scenei teatrale din România şi Republica Moldova. Este un câştig real pentru imaginea culturală a oraşului.
Şi totuşi, dincolo de lumina afişelor şi de entuziasmul comunicatelor, rămâne o întrebare care începe să se audă tot mai des, rostită calm, dar sincer: unde este, în tot acest spectacol, chiar Teatrul „Matei Vişniec” din Suceava?
Pentru că un festival care poartă numele teatrului sucevean ar trebui să aibă în centrul său, înainte de toate, propriul teatru şi propriii actori. Ei ar trebui să fie sufletul manifestării, reperele emoţionale ale publicului, oamenii despre care spectatorii să vorbească la finalul serii.
Teatrul din Suceava nu ar trebui să pară doar gazda elegantă a unor spectacole venite din alte oraşe, ci adevărata „regină” în jurul căreia gravitează celelalte teatre invitate.
În fond, rolul unui manager de teatru nu este doar să organizeze impecabil evenimente culturale, să aducă invitaţi importanţi sau să creeze imagine instituţională. Toate acestea sunt necesare şi valoroase. Dar misiunea profundă a unui teatru municipal este alta: să-şi construiască propriul prestigiu artistic şi să creeze o legătură vie între public şi actorii locului.
Publicul sucevean are nevoie să îşi iubească teatrul. Să îşi recunoască actorii pe stradă. Să aştepte premierele lor cu emoţie. Să simtă că teatrul acesta îi reprezintă.
Festivalurile trec. Bannerele se schimbă. Fotografiile oficiale rămân prin arhive. Dar ceea ce contează cu adevărat este dacă, după toate acestea, sucevenii simt că Teatrul „Matei Vişniec” este al lor.
Poate că ediţia aniversară a festivalului ar fi avut nevoie de mai multă lumină aşezată pe scena teatrului sucevean şi mai puţină pe zona de protocol cultural. Mai multă emoţie artistică locală şi mai puţină impresie de eveniment construit pentru imagine.
Pentru că teatrul trăieşte prin actorii care urcă pe scenă, nu prin oamenii care ocupă primele rânduri.
Iar Suceava are nevoie nu doar de un festival important, ci şi de un teatru pe care să-l iubească profund. Măcar noi, sucevenii, să ştim să ne preţuim propriul teatru.
DIMITRIU LUCIAN
Comentarii