> Au fost efectuate 5 reţineri şi s-au aplicat 120 de sancţiuni
Poliţia Oraşului Gura Humorului şi Poliţia Oraşului Frasin au organizat marţi, 9 iunie, o acţiune amplă de razie, în cadrul planului de acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi combaterea fenomenului infracţional.
La activitate au participat 53 de cadre (28 poliţişti din Gura Humorului, 7 din Frasin, 4 din Serviciul Rutier, 4 din Serviciul pentru Acţiuni Speciale, două din Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi 8 jandarmi din Detaşamentul de Jandarmi Gura Humorului), folosind 19 mijloace auto.
Rezultatele obţinute: 5 ordonanţe de reţinere emise; o infracţiune constatată (prev. de art. 111 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998); două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea puse în executare; 7 mandate de aducere executate; 226 persoane legitimate; 216 autovehicule controlate; 6 unităţi economice verificate; 12 agenţi de pază verificaţi; 120 sancţiuni contravenţionale aplicate, în valoare totală de 52.439,5 lei (110 la O.U.G. 195/2002, 4 la Legea 61/1991 şi altele); 4 permise de conducere reţinute; 12 certificate de înmatriculare reţinute; 60 de testări cu etilotest şi drugtest efectuate.
Acţiunea a vizat prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, combaterea conducerii sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, verificarea legalităţii activităţilor economice şi respectarea legislaţiei rutiere.
Poliţiştii vor continua astfel de razii şi în perioada următoare pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zonă. (N.B.)
























Comentarii