Mungiu şi campania pentru viitorul copiilor

Scandalurile publice generate de preluarea copiilor abuzaţi în familii plecate în Occident a debutat în 2016 cu un articol al Alinei Mungiu-Pippidi, sora mai mare a regizorului azi multipremiat, articol în care s-au tranşat prin investigare ştiinţific-umanistă mai multe realităţi de neocolit azi: problematica protejării copiilor devenise încă înainte de doamna Mungiu-Pippidi principalul cal de bătaie al serviciilor ruseşti prinse în războiul hibrid împotriva Occidentului „decăzut” spre a evidenţia ravagiile libertăţilor sexuale, ale homosexualism-lesbianismului, ale decăderii bisericilor occidentale şi ale dezinstituţionalizării familiei clasice, toate provocate cică de progresism şi de sorosism, numai bune de speriat ţările din Estul European păstrătoare ale religiei creştine „adevărate” şi ale tradiţiilor străvechi de creştere a pruncilor. Toate aceste atacuri erau destinate dezorganizării sociale, decredibilizării guvernelor şi a puterilor politice şi slăbirii Uniunii Europene.

Tema a fost rapid şi interesat preluată de mişcările politice suveranist-extremiste care au făcut sperietori naţionale din fiecare caz de extragere a copiilor români din medii toxice, iar mulţimi de falşi umanişti şi protectori ai micuţilor plus idioţi utili au mărşăluit zile întregi pe străzile ţărilor norvegiene, apoi la Cluj, Suceava, Bucureşti…, cu participarea câtorva politicieni români (Titus Corlăţean, Ben-Oni Ardelean, Cătălin Ivan…) dornici de a câştiga capital electoral din durerea unor familii vieţuind în alt secol decât cel prezent. Ba întotdeauna au mărşăluit alături de protestatari şi mulţi membri ai cultelor religioase, atinse în intimitatea concepţiilor lor primitive despre educaţie. Şi apoi nu toate familiile de români intraţi în civilizaţia cu reguli stricte a ţărilor nordice au înţeles să se integreze cu bună credinţă. Ca urmare, au apărut câteva cazuri de copii instituţionalizaţi fără multă vorbă de serviciile lor sociale (în Norvegia: Barnevernet). Servicii sociale organizate aproape milităreşte cu legi precise, oameni supercalificaţi şi cu mulţi bani nu doar în Țările Nordice, dar şi în Anglia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Germania, Franţa… În ultima vreme şi în România, dar mai e de lucru.

Simţind oportunitatea, naţionaliştii şi apoi Liviu Dragnea, pe atunci liderul maxim al PSD, au organizat numeroase mitinguri de sprijinire a familiei tradiţionale (el, divorţatul, cu amantă de vârsta nepoatei!), ca apoi să se nască şi în România duhul fascist-naţionalist în fruntea căruia va trona oportunismul suveranist-extremist AUR-ist ridicat din neantul legionaroid antebelic şi alimentat de nostalgia comunismului ceauşist (fiindcă în România răul nu poate fi veştejit, iar educaţia… mai bine tac!). Concomitent, au fost reactivate tot felul de ideologii moarte de când hăul, de credinţe religios-misticoide cu „mituri, prejudecăţi, superstiţii, fobii si nevroze” pentru a manipula, a prosti lumea, iar mulţimi de jurnalişti, de televiziuni nu-şi dau rând să susţină că „românii ştiu cel mai bine să-şi crească copiii”, că „bătaia e ruptă din rai”, că o palmă la fund şi o urecheală „fac minuni”, că autoritatea părinţilor şi a statului trebuie întărită ca să producă efecte mai serioase. Că „înainte de ’89 se făcea carte şi educaţie, nu glumă ca azi”…Concomitent, îşi dau cu părerea tot soiul de ageamii şi analfabeţi, părinţi de pripas, căci Internetul şi Facebook-ul nu-i caută la diplome, iar cartea a ajuns oricum de ocară de moment ce poţi ajunge parlamentar al României fără să ştii să scrii şi să vorbeşti corect româneşte.

Nu s-ar fi întâmplat cine ştie ce dacă politicienii nu şi-ar fi băgat coada, încercând că fure voturile celor neinformaţi şi săraci cu duhul. Familiile „tradiţionale” şi cultele religioase înglodate în dogme feudale ar fi înţeles că nu te poţi juca cu educaţia micuţilor, că puiuţii nu sunt numai ai familiei, ci constituie imaginea patriei de mâine, lucru pe care Țările Nordice şi Occidentul l-au învăţat de câteva bune decenii. Iar recentele scandaluri legate de serviciile sociale şi nivelul nostru de educaţie-şcolarizare arată că şi România se va alinia legilor internaţionale de protejare a copiilor.