Terminalul 2 al Aeroportului Suceava va fi dat în funcţiune la începutul verii

> Se va extinde parcarea şi se va începe proiectarea terminalului 3 şi a terminalului cargo

 Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Vasile Tofan a declarat că terminalul 2 al Aeroportului Suceava va fi dat în funcţiune la începutul verii.

„Terminalul 2 va fi finalizat la începutul verii, în luna iunie” a spus Tofan, care a precizat că au fost de executat „lucrări complexe”.

El a arătat că o problemă pentru constructorul care a preluat investiţia după ce firma care câştigase iniţial realizarea proiectului a dat faliment a fost că lucrările au fost întrerupte destul de multă vreme.

Tofan a mai spus că la sfârşitul anului trecut s-au schimbat şi normativele de securitate, avertizare, PSI şi s-au adus îmbunătăţiri pe automatizare, fiind întârzieri de livrare a subansamblelor pe comandă din cauza crizei semiconductorilor.

Terminalul 2 al Aeroportului Suceava trebuia dat în folosinţă în urmă cu 3ani, dar firma care executa lucrarea a dat faliment, astfel că s-a reluat procedura de atribuire a contractului de execuţie care a fost semnat în vara anului trecut, cu termen de finalizare luna martie 2023.

Vicepreşedintele CJ Suceava a mai anunţat că în acest an se vor realiza şi studiul de fezabilitate şi proiectarea terminalului 3, respectiv a terminalului cargo.

După sărbătorile pascale începe proiectul de drum perimetral, de închidere şi a fost dat şi ordin de începere pentru demolarea turnului de control vechi şi a spaţiilor administrative, zonă care va fi reamenajată.

Vasile Tofan a mai declarat că se va realiza şi extinderea parcării, care va rezolva în linii mari situaţia privind parcarea în zonă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI