O situaţie politică ingrată! Niciodată de la revoluţie încoace oferta prezidenţiabililor n-a fost mai săracă, mai searbădă, însă pentru mine este un semn bun: ne eliberăm încet-încet de complexul salvatorului naţional, de ideea de tătuc care face totul şi ne apropiem de normalitatea unui candidat care vine nu „să-şi ia ţara înapoi“ din mâna neputincioşilor şi a corupţilor, a duşmanilor şi a străinilor, ci vine la Cotroceni în baza unui program politic acceptat în mod conştient de alegători.
Fiindcă în România Preşedintele e paratrăsnetul universal, e politicianul cel mai important, dar şi cel mai beştelit, deşi puterile sale constituţionale sunt puţine: reprezintă România pe plan extern, desemnează un candidat pentru postul de prim-ministru, numeşte guvernul şi miniştrii pe baza votului din Parlament, promulgă legile votate în Camera Deputaţilor şi Senat, este comandantul Forţelor Armate şi ia măsuri pentru respingerea unei agresiuni. Monitorizează respectarea Constituţiei. Aşadar nu face ce vrea el, nu are competenţe pentru ridicarea nivelului de trai, nici pentru aprobarea contractelor comerciale, nu măreşte salariile şi pensiile, nu bagă la puşcărie, nu comandă autostrăzi, nu desfiinţează instituţii, nici guvern, nici parlament, fiind doar un mediator între puterile statului Executivă, Legislativă şi Juridică. Şi cu asta basta.
Pe cât de puţine puteri politice are, pe atât de multe îi cere populaţia, de aceea, răzbat public nemulţumiri precum: n-a făcut nimic în cei 10 ani, românii o duc greu, a adus PSD la putere după ce i-a alungat pe USR-işti, vrea teren de golf, merge la schi, se plimbă în toată lumea cu avioane scumpe, numai de ţară nu-i arde. Fiindcă lumea nu percepe altfel participarea şi reprezentarea ţării pe plan internaţional, nici negocierile, adesea prelungi şi dificile alături de ceilalţi membri ai CE, ai NATO, ai ONU sau cu diverşi şefi de stat în urma cărora se resetează importante relaţii economice şi politice. E clar că alcătuirea Constituţiei pe formula republicii semiprezidenţiale dă senzaţia că nu suntem nici în căruţă, nici în teleguţă, iar câţiva politicieni se gândesc s-o schimbe. Vorbe şi politicianism!
Ţinând cont de condiţiile de mai sus, candidaţii la alegerile prezidenţiale îşi fac fel de fel de calcule asupra ideilor de forţă ale propriilor programe din care nu pot lipsi: păstrarea caracterului constituţional şi democratic al României şi a cursului actual de dezvoltare economică şi socială, asimilarea proiectelor UE şi accesarea fondurilor de coeziune şi dezvoltare, inclusiv PNRR, întărirea rolului nostru în UE şi NATO, participarea la efortul internaţional de sprijinire a Ucrainei.
Singurii care rămân calaţi pe ideea de tătuc sunt posibilii candidaţi AUR şi ai alor partide aflate sub prag electoral care vor veni cu o agendă inspirată de ideile suveraniste şi iliberale ale lui Viktor Orban, primul ministru maghiar, şi ale lui Vladimir Putin + Erdogan + Trump…
Tocmai de aici vine şi rostul acestui articol, pentru a-i atenţiona pe poporenii care vor merge la vot: mint de îngheaţă apele candidaţii prezidenţiali care promit creşteri de salarii şi pensii, preşedintele nu poate decreta aşa ceva; preşedintele nu poate aduce la guvernare pe cine vrea el, ci numai pe aceia votaţi de parlament; aşadar nu Iohannis a adus PSD la Palatul Victoria, ci coaliţia de guvernământ care a obţinut votul de învestitură. Iohannis doar a luat act de respectiva hotărâre; preşedintele nu poate decide nici agenda parlamentului, nici a guvernului, nici chiar a serviciilor secrete, a căror activitate e supusă doar legii şi controlului parlamentar.
Alegătorii trebuie să fie atenţi nu numai la mesajele perverse ale posibililor candidaţi prezidenţiali, ci şi cui i se adresează: viitorii tătuci se simt obligaţi să-l desfiinţeze pe Klaus Iohannis, să-l beştelească pe el şi pe liberalii care l-au propus-susţinut, dar nu ne spun cum îşi vor pune ei în lucru ideile „revoluţionare“, adică gogoşile lor electorale, fiindcă respectând prevederile constituţionale, marja lor de schimbare a paradigmei nu va îngrămădi lumea la urne. Iar de „fă-te frate cu dracul până treci puntea“ eu unul m-am cam săturat.
Comentarii