Aripi. O femeie la Judecata de Apoi: – Ai păcătuit? – Nu. – Ai băut? – Nu. – Ai preacurvit? – Nu. – Bine, Petre, adu o pereche de aripi. – Oh, mă faceţi înger?! – Nu, o să te facem gâscă…
Buric. Am angajat, deunăzi – în ciuda restricţiilor impuse de pandemie – o dansatoare exotică, din buric, pentru ziua fiului meu! Dar soţia mea nu a fost foarte încântată… Dimpotrivă! Dar, oameni buni, e vorba de fiul meu, îl iubesc şi doar el nu împlineşte în fiecare zi vârsta de 4 ani!
Câştig. – Ce blană splendidă ai! Cât te-a costat? – Un simplu sărut! – Pe care i l-ai dat soţului? – Nu. Pe care i l-a dat el fetei din casă…
Condoleanţe. Anunţ mortuar: „După o viaţă grea, chinuită şi plină de lipsuri, Dl Ion Popescu, născut la 15.03.1960, şi-a găsit, în sfârşit, pacea şi liniştea. Înmormântarea soţiei lui – răpusă de COVID – va avea loc marţi, la cimitirul…”.
Crize. Un broker despre criză: E mai rău – cum să vă zic eu – decât la divorţ. Am pierdut deja jumătate din avere şi am în continuare… aceeaşi soţie.
Davis (Bette). Actriţă celebră, pe cât de misterioasă şi discretă, pe atât de singuratică la vârsta maturităţii şi senectuţii. Credibilă omeneşte, inclusiv prin cele trei condiţii obligatorii puse de ea – cu umor – pentru a se recăsători: pretendentul trebuie să aibă zece milioane de dolari, să treacă înainte jumătate din sumă pe numele ei şi să garanteze că va muri peste un an, maxim doi.
Ecou. Singurul care are „ultimul cuvânt” atunci când vorbeşte – şi, de regulă… vorbeşte! – o femeie. Probabil că, şi din acest motiv, ecoul nu este de gen masculin, ci neutru…
Fidelitate. – Eu îmi sărut soţia în fiecare zi, înainte să plec la muncă. Biata de ea… e în carantină acasă… Tu cum procedezi? – Eu? O sărut după ce pleci tu.
Fuck. Când ţi-o trage compania de electricitate, asta se numeşte regularizare!
Gură. Ce bine e să ştii să-ţi ţii gura! Îmi iese şi mie câteodată, dar şi atunci mi se citeşte subtitrarea pe faţă.
Hollywood. „Aici totul e «curat». Nimeni nu aruncă gunoiul: fac din el talk-show-uri…” (Replică dintr-un film de Woody Allen)
Inflaţie. Impozit pe prostia guvernanţilor, pe care îl plătesc alegătorii, cu toate că acest bir nu este nici legiferat, nici măsurat.
Însurătoare. E ca o fata morgana. La început vezi o cămilă, un lac, palmieri. Dintr-o dată totul dispare şi nu ai decât cămila…
Lenevire (globală). „«Confortul ucide» – citesc pe un blog – «o stare în care funcţiile organismului sunt încetinite şi ritmul vieţii este ajustat după legea minimului efort (…) La limită, confortul duce la alterarea personalităţii şi la diluarea identităţii.» Şi nu te-ai gândi la asemenea consecinţe când accepţi inert că-i mai uşor să priveşti la TV decât să citeşti o carte, să dai sfaturi decât să le urmezi, să îi corectezi pe alţii decât să ne îndreptăm pe noi înşine… Una dintre cele mai parşive implicaţii ale funcţionării legii minimului efort se ascunde în românescul «merge şi-aşa!». De discutat cu alt prilej.” (M. R. Iacoban)
Money. Soţia cu amantul în pat. La un moment dat, se aude uşa de la intrare: – Ascunde-te! A venit soţul meu. Dacă te vede, te omoară. – Să mă omoare? Pe mine? Niciodată. Îi datorez zece mii de euro!
OZN Pentru mine – spunea o frumoasă femeie – iubirea, marea iubire e ca O.Z.N.-urile: toată lumea vorbeşte despre ele, dar prea puţini sunt cei care le-au văzut.
Otrăvuri. Vremuri de pandemie. Iţic se duce la rabin: – Rabbi, mi se pregăteşte ceva oribil, trebuie să vorbim. – Dar care-i problema, Iţic? – Soţia mea vrea să mă otrăvească. Ne-am cam certat de când stau în carantină şi ea îmi dă tot felul de leacuri băbeşti! – Cum aşa? – Sânt sigur! Ce să fac?… – Lasă-mă să vorbesc eu cu ea, să văd ce-i de făcut şi-ţi spun… După câteva zile, rabinul îl sună pe bietul om: Iţic, am vorbit trei ore cu soţia ta. Vrei sfatul meu? – Sigur că da! – Ia otrava, Iţic, e mult mai bine aşa!
Partinică. Lupul o prinde pe Scufiţă în pădure: Domnişoară, ai două opţiuni… (Şi-acum ia să vedem câtă imaginaţie aveţi!!!)
Perseverenţă. „Perseverenţa este temelia izbânzii.” (Pancatantra)
Pijamale. Pandemie. La ora 22, trebuie să-ţi dai jos pijamalele de zi, pentru a-ţi îmbrăca pijamalele de noapte.
Reclamă. Abia după ce am ieşit din carantină şi m-am urcat pe cântar, am priceput că simpatica văcuţă de pe ambalajul ciocolatei… era un avertisment, nu o reclamă!
Saturaţie. „Pune-te şi tu, draga mea Ines… în locul meu: Ines dimineaţa, Ines la amiază, Ines seara, Ines noaptea! Tu nu mai eşti o femeie, o parteneră, eşti deja un regim politic.” (Jean Gabin, în filmul „Pepe le Moko”, 1937).
Soluţie. Un prieten îl întreabă pe celălalt: – Ce pot face? Când am venit acasă de la lucru, am găsit-o pe nevastă-mea în pat cu un bărbat! – Fă ore suplimentare, îi sugerează prietenul.
Tuns. – Vecino, unde ţi-e soţul? Nu l-am mai văzut de o săptămână. E cumva bolnav de COVID-19? – Nu este bolnav. Dar… l-am tuns eu! Şi nu a mai ieşit…
Voci. Un tip trece pe lângă berărie, după redeschiderea lor, după pandemie. Vocea interioară îl întreabă: Intri? Tipul, strângând din dinţi, merge mai departe. Vocea interioară: Fă ce vrei. Eu intru! Şi a (au) intrat!
Walker (Johnny). Am ieşit să cumpăr noul gel dezinfectant promovat la TV, dar m-am întors acasă cu o sticlă de Johnny Walker: costau, aproximativ, la fel.
Comentarii