> Elevii Colegiului Naţional „Nicu Gane” Fălticeni şi-au consolidat competenţele IT printr-un stagiu Erasmus+ în Portugalia > Mobilitatea profesională desfăşurată la Montijo a combinat formarea în dezvoltarea de aplicaţii mobile cu experienţa multiculturală, contribuind la dezvoltarea competenţelor digitale, lingvistice şi personale ale celor 17 liceeni
Fidel statutului de „Şcoală Europeană”, obţinut ca recunoaştere a implementării cu succes a numeroase proiecte educaţionale cu finanţare europeană (Comenius, Erasmus+, Euroscola), Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni continuă să le ofere elevilor oportunităţi de învăţare la nivel internaţional.
În perioada 6–17 iulie, un grup format din 17 elevi ai clasei a X-a, specializarea Matematică-Informatică, a participat la un stagiu practic de formare profesională în cadrul programului Erasmus+, Acţiunea Cheie 1 – Mobilităţi de formare profesională (VET), în domeniul IT. Activităţile s-au desfăşurat sub coordonarea organizaţiei PROINT MLD din Montijo, Portugalia.
Creşterea calităţii formării profesionale prin stagii de pregătire internaţionale
Obiectivul principal al proiectului derulat în anul şcolar 2025–2026 a fost creşterea calităţii formării profesionale iniţiale prin organizarea unui stagiu de pregătire practică destinat elevilor de la specializarea Matematică-Informatică. Scopul acestuia a fost dezvoltarea competenţelor digitale necesare noilor cerinţe ale pieţei europene a muncii.
Tematica celui de-al doilea flux de mobilitate din acest an şcolar a vizat dezvoltarea de aplicaţii pentru dispozitive mobile, oferindu-le elevilor posibilitatea de a lucra într-un mediu profesional şi multicultural.
Elevii Colegiului Naţional „Nicu Gane” au fost însoţiţi de profesorii Ioan Caulea şi Florin Ilincăi. Pe lângă competenţele profesionale dobândite, participarea la un astfel de proiect le-a oferit elevilor şansa de a-şi dezvolta competenţele lingvistice, sociale şi culturale. Ei au comunicat într-o limbă de circulaţie internaţională, au descoperit o cultură diferită şi au interacţionat cu persoane din alte ţări, înţelegând mai bine ce înseamnă cetăţenia europeană, toleranţa, implicarea civică şi gândirea critică.
„Elevii care au participat la acest stagiu au fost selectaţi în urma unui concurs complex. Satisfacţia noastră, ca reprezentanţi ai şcolii şi ai comunităţii locale, este dată de aprecierea pe care o primim din partea partenerilor noştri externi la finalul fiecărui stagiu. Elevii noştri au avut un comportament exemplar, atât din punctul de vedere al pregătirii profesionale, cât şi al conduitei. Implicarea lor în astfel de activităţi le deschide noi orizonturi şi contribuie la formarea unei mentalităţi deschise, bazate pe toleranţă, spirit civic şi motivaţie pentru dezvoltare personală şi profesională. În plus, pentru unii dintre ei aceasta a fost prima experienţă într-o altă ţară, ceea ce reprezintă un câştig important şi pe plan personal” a declarat prof. Florin Ilincăi.
Impactul mobilităţii asupra dezvoltării personale şi profesionale
Un aspect important al proiectului îl reprezintă feedback-ul participanţilor, care confirmă impactul pozitiv al mobilităţii asupra dezvoltării lor personale şi profesionale.
„A fost o experienţă inedită, care cu siguranţă ne-a îmbogăţit bagajul de amintiri şi a adus un plus de valoare, mai ales pentru cei a căror carieră se va îndrepta către domeniul IT. Timp de două săptămâni am dobândit noi competenţe digitale cu sprijinul celor de la PROINT MLD şi am avut oportunitatea de a întâlni oameni cu mentalităţi diferite, de la care am avut multe de învăţat. În acelaşi timp, ne-am perfecţionat cunoştinţele de limba engleză, ne-am dezvoltat capacitatea de a ne adapta unor medii necunoscute şi am legat prietenii care vor dura în timp. Îi încurajez pe elevii din generaţiile viitoare să profite de astfel de proiecte” a transmis unul dintre participanţi.
Impresiile celorlalţi elevi conturează aceeaşi imagine a unui proiect cu un impact profund. Participanţii vorbesc despre un mediu de lucru prietenos şi profesionist, despre dezvoltarea competenţelor digitale şi a abilităţilor de comunicare, despre câştigarea încrederii în propriile forţe şi a independenţei, dar şi despre prieteniile create într-un context multicultural. Mulţi dintre ei afirmă că experienţa din Portugalia i-a ajutat să îşi clarifice parcursul profesional, să îşi depăşească limitele şi să privească viitorul cu mai multă încredere, considerând mobilitatea Erasmus+ una dintre cele mai valoroase etape din formarea lor.
La rândul său, prof. Ioan Caulea a subliniat că participarea elevilor la activităţi internaţionale contribuie la dezvoltarea unei perspective europene asupra educaţiei.
„Implicarea elevilor de liceu în activităţi de anvergură internaţională a dus şi va continua să ducă la înţelegerea şi valorizarea multiculturalismului, oferindu-le şanse reale de afirmare la nivel european. Dimensiunea europeană a educaţiei ne determină să găsim permanent modalităţi prin care să îi pregătim pe tineri pentru provocările lumii contemporane. Totodată, aceste parteneriate internaţionale contribuie la creşterea prestigiului şcolii, promovând imaginea acesteia atât la nivel naţional, cât şi european, consolidând relaţiile cu instituţiile şi autorităţile publice şi evidenţiind rezultatele deosebite obţinute de elevii noştri, îndrumaţi de un corp profesoral profesionist şi responsabil” a afirmat profesorul Ioan Caulea.





























Comentarii