Un accident care s-a produs joi, în jurul orei 19:40, pe calea ferată pe raza comunei Pojorâta, s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 52 de ani.
Victima, operatorul unui excavator, a fost declarată decedată după ce echipajele medicale au încercat fără succes manevrele de resuscitare.
Din primele date, pe sectorul de cale ferată din localitate se efectuau lucrări.
Excavatorul a fost surprins în gabaritul de pericol al locomotivei de către trenul accelerat care circula pe ruta Iaşi – Timişoara, a precizat inspectorul-şef adjunct al IPJ Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu.
Coliziunea a fost sesizată imediat prin 112. La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, cu o autospecială echipată pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt.-col. Alin Găleată, conducătorul utilajului a fost găsit în stare de inconştienţă. Echipajele medicale l-au preluat şi au început manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, acestea nu au dat rezultate, iar victima a fost declarată decedată.
Poliţia Municipiului Câmpulung Moldovenesc a deschis cercetările, iar dosarul a fost preluat, conform competenţei, de poliţiştii Serviciului Poliţie Transporturi Suceava. Ei murmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. (N.B.)



























Comentarii