Avertisment. „La TV, în anumite emisiuni de ştiri, suntem avertizaţi că «urmează imagini care vă pot afecta emoţional». Scârţ! Dar şi-n Medeea, Hamlet, Romeo şi Julieta, Othello, Război şi pace, Însemnările unui nebun ş.a. sunt secvenţe care ne pot afecta emoţional, nu? Acolo de ce nu suntem avertizaţi, bre? Fiindcă intelectualii au sânge rece şi analfabeţii nu au? Bine-ar fi!” (Bogdan Ulmu)
Bleg. „Unul dintre personajele bijuteriei umoristice «Atmosferă încărcată», şlefuită de Caragiale la 1900, perorează într-o berărie: «Noi stăm ca blegii în cafenele, şi-n berării, şi-n cluburi; şi lăsăm pe toţi apelpisiţii, care ard să puie iar mâna pe slujbuşoare, ca să-şi facă de cap şi să răstoarne sub felurite pretexte…». Viu, colorat, expresiv, limbajul lumii lui nenea Iancu cuprinde vorbe precum «bleg», de obârşie sârbească, bleka – prost, sau «apelpisiţi», venind din neogrecescul apelpizo, cu sensul de a exaspera, a scoate din fire, şi cu o familie lexicală din care fac parte şi arhaismele apelpisie (exasperare) şi apelpisit (prost, neghiob). Cât priveşte «slujbuşoară», termenul circulă pe la slavii din Balcani, în forma sluzîba, însemnând serviciu, funcţie, ca la Alecsandri: «D-nul Răzvrătescu îi dat afară din slujbă». Caragiale diminutivează substantivul.” (C. Voinescu)
Caracter. „Să ai mai multe «iubite» nu te face mai bărbat. Să ai mai mulţi «iubiţi», nu înseamnă că eşti mai frumoasă. Produsele ieftine atrag doar oameni ieftini. Şi între timp tinereţea trece. Şi frumuseţea odată cu ea. Caracterul rămâne piesa de rezistenţă. Femei pot fi toate cele care îşi pun tocuri şi fuste scurte, bărbaţi pot fi toţi cei care îşi pun pantofi, cravate colorate şi costume scumpe (ori îşi etalează, public, averea – n.a.). Dar cu adevărat femei şi bărbaţi sunt cei care îşi înveşmântează mintea, spiritul si caracterul. Sunt simpli în vorbe, stiu ce vor şi sunt eleganţi în atitudine. Nu-ţi risipi, omule, viaţa cu trăiri ieftine, cu modele îndoielnice de «succes»… şi cu oameni ieftini.” (Robert de Niro)
Degeaba(?) Poate părea ciudat, dar iubirea nu se naşte, nu înfloreşte şi nu rezistă mai bine, mai mult azi, în această eră a tuturor libertăţilor, decât în trecut, când femeile erau supravegheate, discriminate, ascunse, supuse. Deşi ele devin acum tot mai emancipate, dezinvolte, active şi implicate, se pare că şugubăţul Cupidon şi-a stricat arcul, a rătăcit săgeţile… E suficient să observăm creşterea ratei divorţurilor, numărul tot mai mare al femeilor singure, al familiilor monoparentale. Potrivit unor istorici ai vremii, în toamna anului 1718 a avut loc una dintre cele mai mari epidemii de ciumă din Evul Mediu, adusă tot de trupele otomane. După câteva luni, în februarie 1719, însuşi Ioan Mavrocordat, domnitor în mai multe rânduri atât în Moldova, cât şi în ara Românească, avea să moară răpus de aceeaşi boală. Aceeaşi soartă a avut-o 11 ani mai târziu un alt Mavrocordat, Nicolae. Şi el domnitor de mai multe ori şi ctitor al Mănăstirii Văcăreşti, acesta avea să fie ucis tot de ciumă în anul 1730. O altă epidemie de ciumă avea să izbucnească în vara anului 1738. În numai trei luni, potrivit unor estimări ale vremii, doar în Bucureşti, aproximativ 10.000 de oameni au fost ucişi de ciumă. Ciuma avea să lovească din nou în 1766. De altfel, acesta devenea în decembrie cel de-al treilea domnitor răpus de ciumă, după cei doi Mavrocordaţi.
Eroare. Dovedirea falsităţii unei erori nu presupune, în mod obligatoriu, relevarea adevărului.
Foamete. Războiul din Ucraina ne obligă, cumva, să ne amintim despre foametea din România anilor 46-47. Una artificială, se pare, indusă tot de „marele frate” de la Răsărit. Deoarece România a fost declarată la Conferinţa de pace din 1946 ca „ţară învinsă” – în ciuda implicării noastre în război, care a redus durata acestuia cu un an –, a trebuit să livrăm Uniunii Sovietice cam tot ce producea agricultura – şi nu doar agricultura ţării. Mărturiile sunt cutremurătoare – şi, firesc, greu de înţeles de către cei de azi. Iată – câteva consemnări. „În 1946, românii mâncau iarbă şi orice alte buruieni verzi. Toamna şi iarna ce au urmat, apelau la alte simulacre de hrană, inclusiv humusul de pe pereţi, diferite accesorii din piele etc. În mari oraşe, precum Brăila ori Galaţi, erai programat, pe cartelă, să ai o pâine odată la trei săptămâni. Comunitatea internaţională a oferit României – ca şi azi, pentru Ucraina – sprijin constând în alimente de bază. Dar şi acestea erau distribuite „pe sprânceană” de autorităţi. În paralel, înflorea specula. Bref: trăiască soldatul rus „eliberator”!
Groapă. Azi, chiar şi cel ce „sapă groapa altuia” cere pentru asta – până una, alta – câteva bune sute de lei.
Impotent. Unul care nu mai poate să-şi ţină nici măcar speranţele… ridicate.
Minciuna. Este minciuna mai periculoasă ca un virus? Se spune că fiecare dintre noi minte câteodată, dar minciuna este foarte periculoasă pentru că ne poate afecta sănătatea. Oamenii de ştiinţă din Franţa au descoperit, în urma unui studiu efectuat pe mai mulţi cetăţeni cu vârste cuprinse între 18 şi 71 de ani, că minciuna are efecte directe asupra sănătăţii omului. Specialiştii au constatat că persoanele ca-re au minţit mai puţin se simţeau mai bine decât cei care minţeau regulat.
Opţiuni. În carantină: – După tine, iubitule, ce e mai bine: să iubeşti, sau să fii iubit? – Sincer? După mine, iubito… e mai bine să mănânc, totuşi, ceva pe ziua de azi!…
Patimă. Cât de pătimaş poate iubi o femeie căsătorită… asta poate afla numai acela care nu e căsătorit cu ea.
Pizza. În sfârşit, am scăpat de vreo 1.200 de calorii: am uitat pizza în cuptor… Şi s-a ars!
Relaţie. – Măi, Ioane, ce suntem noi doi, după atâtea nopţi petrecute împreună? – Paznici de noapte, ce să fiu? Singurătate. Nevoit să-mi iau aperitivul singur, mi-e teamă să nu aleg ”„paharul singuratic”.
Tristeţe (valahă). Nemţii au bere. Şi noi avem bere. Nemţii au maşini germane. Şi noi avem maşini germane. Nemţii au autostrăzi. Şi noi avem bere!
Zamfira. – Ionel, ce poţi să-mi spui tu despre „Nunta Zamfirei”, de G. Coşbuc? – Doamnă învăţătoare, e cert că se va amâna, până vor da ăştia o ordonanţă!
Comentarii