Fotbal, Liga a III-a

Chika Odoh, cel mai bun marcator al Forestei Suceava în acest sezon competiţional

Sezonul de toamnă în Liga a III-a s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, după disputarea partidelor din runda cu numărul 15. Foresta Suceava şi Bucovina Rădăuţi au avut evoluţii foarte bune şi ocupă primele două locuri în ierarhia Seriei I, în vreme ce Şomuz Fălticeni este poziţionată abia a şaptea.

Cel mai bun marcator al echipei pregătite de Dorin Goian este atacantul nigerian Chika Odoh, care a marcat şase goluri în această primă parte a sezonului competiţional 2022-2023. Pe locul secund se află Daniel Muntean şi Marius Filip, care au punctat de câte cinci ori.

Clasamentul golgheterilor Seriei I a Ligii a III-a este condus de Patrick Petre, de la Ceahlăul Piatra Neamţ, care a înscris 7 goluri din acţiune şi alte 3 din lovituri de la 11 metri, urmat de Ionel Stoian, atacantul Bucovinei Rădăuţi, care a punctat în total de 8 ori, două dintre aceste reuşite fiind marcate din penaltiuri. În continuarea topului găsim un alt rădăuţean, este vorba de playmaker-ul Radu Ungurianu, cu 7 goluri marcate, performanţă izbutită de alţi doi fotbalişti, Alexandru Corban (CSM Bacău) şi Valentin Hagiu (Rapid Brodoc).

Alături în clasamentul golgheterilor Seriei I a Ligii a III-a se mai află şi Alexandru Aftanache, de la Bucovina Rădăuţi, Bogdan Melinte (Viitorul Darabani), Răzvan Pîntea (Ceahlăul Piatra Neamţ), Franck Tchassem (Ştiinţa Miroslava), precum şi fostul internaţional de juniori sucevean Sebastian Nechita, care evoluează în prezent sub formă de împrumut la Dante, el aparţinând de FC Botoşani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: