32 de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în judeţul Suceava

> În ţară, în anterioarele 24 de ore, s-au înregistrat 4.176 de cazuri

 În anterioarele 24 de ore au fost înregistrate 4.176 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 1.285 mai puţine ca în ziua anterioară. Dintre cazurile noi, 533 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, a transmis ieri, printr-un comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii.

În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 56.977 de cazuri, dintre care 32 de cazuri noi, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind 0,83.

 Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 450 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

61 de decese şi 633 de bolnavi la ATI

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 era ieri 4.340, cu 360 mai puţine ca în ziua anterioară. La ATI erau internate 633 de persoane, cu 62 mai puţine ca în ziua anterioară. Dintre cei 633 de pacienţi internaţi la ATI, 569 sunt nevaccinaţi.

 Din totalul pacienţilor internaţi, 257 sunt minori, 251 fiind internaţi în secţii, cu 33 mai puţini ca în ziua anterioară, şi 6 la ATI.

 Până ieri, 64.156 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

 În intervalul 8.03.2022 (ora 10) – 9.03.2022 (ora 10) au fost raportate de INSP 62 decese (36 bărbaţi şi 26 femei), dintre care unu anterior intervalului de referinţă.

 Dintre cele 62 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 18 la categoria de vârstă 70-79 de ani, iar 25 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

 61 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pentru un pacient decedat, până ieri nu au fost raportate comorbidităţi.

Din totalul de 62 pacienţi decedaţi, 50 au fost nevaccinaţi, iar 12 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârste cuprinse în grupele 40-49 ani şi peste 80 ani. Unsprezece pacienţi vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

 Până miercuri, la nivel naţional au fost prelucrate 12.558.290 teste RT-PCR şi 8.872.499 teste rapide antigenice. În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 14.954 teste RT-PCR (8.342 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, 6.612 la cerere) şi 23.457 de teste rapide antigenice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI