În clasamentul realizat de Cybermetrics

USV se plasează pe poziţia 16 între universităţile din România

Ediţia din ianuarie 2022 a clasamentului mondial al universităţilor realizat de Cybermetrics (Spania) plasează Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava pe locul 16 între cele 98 instituţii de învăţământ superior din România evaluate, pe locul 158 între universităţile şi instituţiile de învăţământ superior din Europa Centrală şi de Est şi pe locul 2.320 la nivel mondial, a anunţat instituţia academică suceveană.

USV menţionează că Cybermetrics este un laborator de cercetare al Consiliului Superior de Investigaţii Ştiinţifice din Spania, dedicat analizei rezultatelor academice şi ştiinţifice şi a impactului acestora în mediul online, iar clasamentul mondial al universităţilor realizat de Cybermetrics, sub denumirea Ranking Web of Universities, a fost iniţiat în 2004 şi reprezintă astăzi cel mai mare clasament academic al instituţiilor de învăţământ superior din întreaga lume, analizând peste 31.000 de instituţii.

Cele trei categorii de indicatori analizaţi pentru realizarea ediţiei 2022 a clasamentului au fost:

> numărul de lucrări ştiinţifice situate între primele 10% cele mai citate titluri, în cadrul a 27 de domenii ştiinţifice, conform analizei anuale SCIMAGO. Acest indicator are o pondere de 40% în scorul final al universităţii;

> numărul cumulat de citări ale primilor 210 cei mai citaţi profesori/cercetători dintr-o universitate, excluzându-i pe primii 20, conform informaţiilor existente în baza internaţională de date ştiinţifice Google Scholar/Academic şi analizei pe care compania Google o realizează anual. Acest indicator are o pondere de 10% în scorul final al universităţii;

> vizibilitatea în mediul online a paginilor web ale universităţii, măsurată de companiile de analiză a impactului online AHREFS şi Majestic. Acest indicator are o pondere de 50% în scorul final al universităţii.

Clasamentul este construit pe baza indicatorilor sintetizaţi în luna ianuarie 2022, scopul fiind acela de a-i actualiza datele constant, menţinând acurateţea analizei. Rezultatele ierarhizării celor 98 instituţii de învăţământ superior considerate din România sunt prezentate pe pagina web http://webometrics.info/en/Europe/Romania.

„Prezenţa constantă a Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava în topul celor mai performante universităţi la nivel internaţional atestă atât eforturile depuse, cât şi rezultatele concrete înregistrate în ultimii ani, reflectate şi în evaluările realizate recent de alte organisme internaţionale specializate în clasificarea instituţiilor de învăţământ superior, precum QS University Rankings 2021, în care USV ocupă poziţia 164 în topul universităţilor din Europa de Est şi Asia Centrală şi poziţia 6 în topul universităţilor din România” se arată în comunicatul USV. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI