Allison Mack, cunoscută din serialul „Smallville”, a fost condamnată de un judecător federal din Brooklyn la trei ani de închisoare pentru apartenenţa sa la secta DOS, o organizaţie piramidală de sclave sexuale iniţiată de aşa-numitul guru al dezvoltării personale Keith Raniere, o pedeapsă redusă graţie colaborării actriţei cu autorităţile, informează AFP.
Acuzarea a recomandat o pedeapsă cu o durată inferioară celei prevăzute de lege – între 14 şi 17 ani şi jumătate de închisoare – având în vedere colaborarea actriţei cu autorităţile pe durata anchetei. Judecătorul Nicholas Garaufis a stabilit în cele din urmă o pedeapsă de trei ani pentru fiecare dintre cele două capete de acuzare (şantaj şi conspiraţie în vederea comiterii acestei infracţiuni), ambele sentinţe putând fi ispăşite concomitent.
Allison Mack (38 de ani) a furnizat echipei procurorului federal din Brooklyn informaţii preţioase vizând mecanismul de funcţionare a DOS, precum şi asupra acţiunilor lui Keith Raniere. Actriţa a dezvăluit că gurul îşi incita colaboratoarele din cadrul organizaţiei să recruteze femei şi să le oblige să întreţină relaţii sexuale cu el.
Actriţa, care a interpretat rolul celei mai bune prietene a lui Clark Kent în „Smallville” (2001-2011), a furnizat totodată anchetatorilor înregistrarea unei conversaţii cu Keith Raniere, care s-a dovedit crucială pentru acuzare.



























Comentarii