Marea artistă Ileana Bardă ar fi împlinit 90 de ani…

Absenţa fizică a unor oameni care au avut un loc aparte în viaţa noastră, amintirea lor nu pot spulbera imaginile frumoase ale fiinţei şi personalităţii lor, dar şi a celebrităţii, prin tot ce ne-au lăsat moştenire. La vârsta când Doamna Ileana Bardă ne-a părăsit, aceasta se afla într-un apogeu al împlinirii artistice. Acum, sigur, acolo unde este, pictează cerul înstelat, florile gingaşe şi parfumate şi chipurile unor valoroşi colegi de breaslă, precum Ion Grigore, Ion Carp Fluerici, Adrian Bocancea, Tiberiu Moruz, Corneliu Tincu ş.a., care-i sunt alături.

Artistă unică prin cultură, talent şi bunătate

Artistă unică prin cultură şi talent artistic, prin bunătate, prietenie şi dărnicie, dar şi prin suferinţe, Ileana Bardă ar fi împlinit recent 90 de ani dacă, la începutul lui iulie 2004, nu ar fi plecat la ceruri cu demnitate, după o grea suferinţă.

Cu rădăcini româno-turce, marea plasticiană a văzut lumina zilei în prima zi a lui Cireşar, în 1931, în mahalaua „Atârnaşi” din Brăila, oraş pe care l-a iubit toată viaţa. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Pictură monumentală, clasa prof. Ştefan Constantinescu, promoţia 1959, vine cu gânduri mari la Suceava, fiind rapid adoptată de bucovineni, care au descoperit în ea „o adevărată zestre spirituală”, după cum o caracteriza Nicolae Cârlan.

A fost o mare animatoare culturală şi plină de elan. S-a numărat printre fondatorii Teatrului popular „Matei Millo” din Suceava, alături de prof. Rodica Dominte, interpretând cu succes numeroase roluri. A lăsat în manuscris pagini de proză memorialistică şi poezie anticomunistă. A lucrat, în fabrică, în creaţia artistică. A fost profesor la Şcoala Populară de Artă din Suceava, abordând pictura, grafica, dar şi desenul satiric, având un umor subtil şi direct, la obiect. Pictura de o factură realistă (portrete, flori, peisaje) era rodul unei munci plină de migală, talent şi suflet, într-o manieră personală, inconfundabilă. Chiar dacă lucrările sale nu ar fi fost semnate, recunoşteai stilul şi mâna de aur a doamnei Ileana. Descoperi în lucrările artistei trăirile sale cu mai puţine bucurii, dar cu satisfacţii de moment. Ea nu a solicitat de la nimeni nimic, fiind o fire mai retrasă, dar deosebit de primitoare pentru cei care o ştiau şi o iubeau. Dar ea ne-a lăsat o operă care ar merita cuprinsă ca recompensă într-un album, pentru că sigur Bogdan, fiul său, păstrează fotografiile tuturor lucrărilor create. Încă din 1961 a expus la Suceava, Brăila, Bucureşti, Cernăuţi etc. A participat la diverse saloane de artă ale Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), a obţinut, în 1981 şi 1982, premii la „Voroneţiana” de la Gura Humorului, iar pentru meritele sale a fost recompensată, în anul 2000, cu titlul „Cetăţean de onoare” al Sucevei, iar una din străzile oraşului îi poartă numele.

Critica de artă i-a fost permanent favorabilă (vezi „Exerciţii de fidelitate”, Valentin Ciucă), numele său aflându-se la loc de cinste în „Arta în Bucovina” (Emil Satco), „Enciclopedia Bucovinei” (Emil Satco şi Alis Niculică), „Un secol de arte frumoase în Bucovina” (Valentin Ciucă), „Scârţ…”, revista de umor a Academiei Vechi „Păstorel” din Iaşi etc.

Mărturii în caietele de versuri şi proză

Ileana Bardă nu a iubit deloc politica şi oamenii politici, din cauza dreptăţii şi cinstei pe care o dorea de la ei, pătimind în vechiul regim, cu urmări şi după…

Stau mărturie caietele de versuri şi proză, pamfletele politice ale anilor ’80, bancuri în versuri pentru care erai urmărit şi puteai fi arestat. A pictat enorm de mult, dar cele mai multe dintre lucrările sale se regăsesc în casele medicilor şi avocaţilor de care a avut atâta nevoie. Atelierul său era în bucătăria unui apartament de la etajul I al unui bloc turn de pe str. Mărăşeşti. Acolo îşi avea instalat şevaletul, alături de aragazul pe care se aflau nelipsitul ibric de aramă cu cafea turcească, dar şi măsuţe cu scrumiera şi pachetul de tabac… Cânta ori asculta muzică în timp ce picta, iar, în pauzele de cafea, în singurătate, recita sute şi sute de versuri.

Avea puţini prieteni, doar din rândul adevăraţilor oameni, precum prietena de suflet prof. Viorica Baraboi, scriitorul Nicolae Cârlan, prof. Elena Andreescu şi Rodica Dominte, jurnaliştii Tiberiu Cosovan şi Daniela Micuţariu, colecţionarul Sergiu Ganea, dar şi câţiva plasticieni mai tineri la acea vreme, precum Puşa Pâslaru-Ionescu, Constantin Ungureanu-Box, Constantin Severin, iar, ca umorist, subsemnatul.

Veneam în vizită pe rând şi ne primea cu drag să-i vedem tablourile în lucru, casa domniei sale fiindu-ne deschisă oricând. De altfel, ea spunea: „Vii la mine când vrei tu, dar pleci când vreau eu”.

Flori albastre…

În ultima perioadă a vieţii sale, o vizitam mai des împreună cu nepoata mea, pictoriţa Puşa Pâslaru, şi-i aduceam drogul său preferat, cafeaua. Ca s-o înveselesc şi ca să uite de suferinţe, i-am adus un buchet de flori parfumate. Mi-a spus că, deşi iubeşte florile, nu şi le mai doreşte, drept pentru care le-a pus într-o vază cu apă şi cerneală. La vizita următoare, florile erau de culoare albastră şi puţin trecute, dar imortalizate în unul dintre ultimele sale tablouri.

Ne spunea că „pictura o percepi cu ochii şi senzaţia pe care o primeşti se duce la inimă, în timp ce grafica o priveşti cu ochii, dar totul se duce la creier; grafica trebuie citită cu mintea şi este suficient să ştii a o citi, mai ales cea satirică”.

Pentru că sunt caricaturist, o mai distram cu poante şi desene. Îi plăceau desenele mele „fără cuvinte” pentru că puteai înţelege multe. La ultima vizită pe care i-am făcut-o, i-am adus o ramă pentru un nou tablou al său, dar şi o grafică personală, cu o bardă înfiptă într-un trunchi de copac din care răsărea o floare. A fost încântată, am stat câteva ore la taclale şi la nelipsita cafea turcească. Mi-a încredinţat mai multe poezii „dure”, spunându-mi că Revoluţia română şi mai ales cea suceveană, cu actorii săi, au dezamăgit-o.

Şi-a ales câteva desene care ar merge la versurile sale şi mi-a spus că, poate, cândva, se vor publica undeva. Am primit în dar un set de pensule, o cutie de cărbuni de desen şi un tablou pe verso-ul căruia mi-a scris o dedicaţie pe care, citind-o, mi-au dat lacrimile şi am îmbrăţişat-o. Le reproduc aici…

Mi-a mai spus că şi-a împărţit din mica sa avere – culori, pensule, tuşuri, albume – lui Severin, Puşa, Box şi Tiberiu.

„Suceava este o enclavă în care cultura este vitregită”

Totul a fost ca un semn de adio pe care l-am simţit ca o transpiraţie rece pe şira spinării. Aşa a plecat Ileana Bardă, marea artistă, pentru totdeauna pe Dealul Cetăţii de Scaun a lui Ştefan, în cimitirul „Pacea”.

Nu-i pot uita ultimele sale cuvinte: „Covule, nu fi supărat că nu te fac ăştia membru al UAP. Asta e din invidie pentru ceea ce faci în artă. Oricât vei încerca, îţi vor invoca câte ceva, ca şi lui Ţuculescu. Bine că prin rezidenţa la UAP de ani de zile eşti acceptat în expoziţii, în rest locul tău este rezervat în satira şi caricatura care te-a consacrat şi te-a făcut cunoscut”.

Îmi povestea despre perioadele sale de revoltă, când a reacţionat faţă de lipsa unei galerii corespunzătoare la Suceava (nerezolvată nici azi – n.a.), artista expunând în Grajdurile din Zamca şi spunând cu amărăciune: „Suceava este o enclavă în care cultura este vitregită, politicienii venind la manifestările de artă ori la lansări de carte doar pentru a se afişa la ocazii… electorale, în rest festivism găunos, mici, bere, bătute cu strigături şi manele!”.

A spus adevărul, scoţând în evidenţă frumosul

Ileana Bardă, cu o verticalitate morală şi o demnitate fără fisură şi prin talentul său, a spus mereu adevărul, scoţând în evidenţă esenţa frumosului. A ironizat prostia şi impostura, iar căldura inimii sale reuşea să încălzească şi piatra zidurilor, refuzând total ura.

Într-o cronică de expoziţie, criticul Valentin Ciucă sublinia: „…la armoniile cromatice subtile ale Ilenei Bardă în care materia picturală este sublim rafinată şi unde timpul parcă s-a rătăcit în lucrări ca «Singurătate» (în care obiectele banale sunt investite cu o profundă viaţă interioară), simbol al nemuririi, artista se autodepăşeşte”.

La un an de la dispariţia artistei, pe 16 iunie 2005, o expoziţie „In memoriam” cu 60 de lucrări, majoritatea din colecţii private (pictură şi grafică realizate între 1961 – 2004), a readus-o printre noi datorită prietenelor sale de suflet Viorica, Elena, Rodica, Doina.

Acum, când Ileana Bardă ar fi împlinit 90 de ani, încerc o readucere în memorie a artistei şi a operei sale care a însemnat propria ei viaţă, îngenunchind în faţa ei.

Mă înclin în faţa celei care a sfinţit cu adevărat locurile în care a trăit şi a creat şi încerc să-i împlinesc visul publicării unor lucrări.

VIOREL CORODESCU-COV,

grafician satiric

 

 Clanţa

(pamflet în 171 strofe/ 17. II. 1984)

Azi s-a agăţat smintita,

Şi de bietul meu palton…

Şi zâmbind în tinichea

Se-apleacă perfid, „pardon”.

***

Ce noroc de bunul Soare!

Tot în grija lui dăm treaba

El are căldură – atâta,

Că poate s-o dea degeaba

***

Şi-uneori, când iarna stă

Până-n mai sau iunie!…

Îţi vine să-ţi pui la gât

Nu fular, ci funie

***

Ai să ştii şi tu, rugină,

Cam ce viaţă am dus noi,

De-am ajuns iar la cartelă,

Ca atunci, după război.

***

Toţi ură-ndeamnă: „Ţine-ţi clanţa”

Şi poftim, că eu te ţin!

Da mă-ntreabă oare, vr-unul,

Cu ce of şi cu ce chin?

***

Tu nu vezi? Eu lupt să fie

Viaţa ta cât mai comodă

Chiar vă depăşim, standardul

„Epocii Papură-Vodă”.

***

Că ea are ca principiu

Călăuzitor „Dreptatea”

Ar putea să ia exemplu

De la noi, străinătatea

 

 

Creştea…

(pamflet în 36 de strofe, martie 1985)

 Toate creşteau sub ochii

Făt-Sfătuitorului pitic

Creştea „raiul pe pământ”!

Raiul nostru bolşevic…

***

Şi când s-a văzut călare

Nicolae Făt Sfătos

Aşezat în şa de aur

N-a mai vrut să se dea jos

***

După el creştea alaiul

De stegari şi cântăreţi

Creştea „oastea-i devotată”

Cu ochi ageri vigilenţi

***

Şi bat drumuri şi poteci

Culegând flori de ponoare

„Titluri Academice”

Şi „Medalii de Onoare”

***

Povestesc la gura sobei

Activiştii pensionari,

Pe genunchi le-adorm nepoţii

Şi-aşa cresc nepoţi „eroi”! 

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Gheorghe Solcan says:

    Oare s-o fi păstrat piesa de teatru în versuri intitulată„Bondarii„? Cu ea a realizat un spectacol de păpuși de neuitat, la Gura Humorului. A făcut totul: textul, regia, scenografia, butaforia. La „Cântarea României” faza pe țară a fost cel mai apreciat spectacol de către public.De ce n-a fost premiată, numai juriul de atunci o poate spune. A fost o artistă adevărată. Dumnezeu s-o ocrotească acolo, printre îngeri!

    Gheorghe Solcan Gura Humorului

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: