Cernăuţi, acum un veac (9)

Lumea priveşte şi judecă

Motto: Trop tard. – Măi, Gheorghe! Tu când ai cunoscut-o pe muierea ta? – Din păcate, abia după ce am luat-o de soţie!

Marmeliuc (Dumitru). Dumitru Marmeliuc (1886-1970), profesor de limba elină la Universitatea din Cernăuţi, preşedinte al „României June” din Viena, primar al municipiului Cernăuţi, colaborator la „Glasul Bucovinei”. În „Amintiri”, S. Puşcariu semnează următoarele despre el: „Vehement şi colorat în vorbă e Marmeliuc, un băiat frumos şi foarte inteligent, cu pana uşoară. În România, unde trecuse, s-a purtat vitejeşte ca ostaş, a scris câteva articole frumoase de gazetă şi azi are un nume foarte bun. Intrepid şi curajos, el iubeşte lupta făţişă”. „Neadaptabilii”. „D-l lorga scrie despre Unguri („Neadaptabilii”, în Neamul Românesc, nr. 44): Este însă un popor care se încăpăţânează a fi ce a fost. Pot demonstra cât vor, la Budapesta încă bine nutrită, deci dispusă la iznoave, «comuniştii» spărgători de geamuri, pot afişa oricât de ostentativ socialiştii programe noi-nouţe, în care e vorba numai de drepturile naţiunilor, fondul turanic, enervat şi exasperat de nervii semitici ai conducătorilor intelectuali se ţine intact şi reacţionează cum era de prevăzut faţă de cerinţele timpului. Te-ai crede întors în vremurile năvălirilor barbare. Dar lumea de azi, priveşte şi judecă. Ea judecă nu numai după principiile de umanitate pe care în zădar le-a proclamat perimate în ceasul victoriei sale Germania, care se roagă acuma ca ele să fie respectate în ce-o priveşte pe dânsa, ci şi după necesităţile de convieţuire a neamurilor în noile condiţii pe care le-a dat resultatul definitiv al marelui războiu. Şi Ungurii nu înţeleg nici acuma ce sentinţă vor smulge umanităţii organizate în liga de apărare în contra ne-bunilor, oameni şi naţiuni, prin faptul că din fiece mişcare a lor rezultă că ei, ungurii, sunt neadaptabili.” („Glasul Bucovinei”, 18 martie 1919). Răscoală. „E interesant să urmărim cum s-au desfăşurat premizele acestor tulburări ţărăneşti. La Ateneul Român din Bucureşti, în seara de 2 februarie 1907, fostul deputat al colegiului ţărănesc din judeţul Roman, Vasile M. Cogălniceanu, a ţinut o conferinţă despre problemele ţărăneşti. Textul acestei conferinţe a apărut imediat într-o broşură cu titlul «Un cuvânt asupra învoielilor agricole». Broşura fulgerător răspândită în întreaga ţară a fost ca o scânteie pentru butoiul cu pulbere. În câteva zile broşura ajunge şi în satele herţene. Oamenii întruniţi în adunări populare întocmesc apeluri către ministrul de interne şi împuternicesc delegaţi care să le ducă la Bucureşti. Lait-motivul acestor revendicări era: «Să ni se dea pământ!». Cei din Slobozia scriau: «Adevărat a venit timpul să strigăm: Ieşiţi voi morţilor din morminte să intrăm noi de cu vii numai şi numai din cauza ovreilor care s-au înmulţit ca stelile cerului şi năsipul mării şi mişună prin sate ca viermii în rană, căutând a ne lua şi bucăţica de la gură, mamaliga câştigată cu sudoare şi pe care o mâncăm cu lacrimi în două, când privim copiii şi soţiile noastre desculţi, dezbrăcaţi, lehniţi de foame, fără foc şi uscaţi de muncă»”. (Dragoş Olaru, Cernăuţi). Ciubuc. „Acelaşi trunchi lexical comun, turcescul çubuk, a dezvoltat în limba română trei cuvinte diferite ca înţeles, dar aidoma ca înveliş fonetic. Despre acea arhaică pipă (orientală) cu ţeava lungă vorbeşte Ghica în scrierile sale: «Sorbiră din cafea, traseră de două-trei ori din ciubuc», în vreme ce Caragiale se referă la elementele decorative în relief, cu un profil dreptunghiular sau curbat, care înconjură marginile unui perete sau ale unei ferestre: „Pe dinafară, şase ferestre mari, ciubuceşi ornamente monumentale». Pentru al treilea cuvânt am ales definiţia dată în 1957 de DLRC, care precizează că acest nărav este propriu doar societăţilor burgheze (sic!): avantaj (material, adesea bănesc) sau câştig (neoficial, luat pe sub mână, adesea necinstit). Bacşişul – tot turcesc, bahşiş –, înlocuieşte cu succes ciubucul, la Petru Dumitriu, de pildă: «E înţeles cu jandarul, cu primarele, le dă bacşiş de nu ne aduc citaţiile», iar şperţul, care nu mai este turcesc, ci nemţesc – Sperrzeug, «mănunchi de şperacle», apare la Eusebiu Camilar: «S-au dus toţi soldaţii… de la care luase şperţ, pe care-i bătuse, îi suduise… îi trântise prin gloduri, le furase mâncarea şi solda». Şi plagiatul e, după unele dicţionare, un soi de ciubuc, bacşiş, o… ciupeală, cum îi zice Odobescu: Ai făcut în carte-ţi oarecare împrumuturi tăinuite, adică, cum am zice, vreo ciupeală.” (C. Voinescu). „Eliberare”. „Imediat după intrarea în anul 1940 în Cernăuţi a trupelor sovietice «eliberatoare», în centrul oraşului este dezvelit monumentul «Steaua Roşie», iar fanfara militară intonează Imnul de Stat al Uniunii Sovietice şi al Internaţionalei Comuniste. Ziua de 28 iunie este declarată ca «zi de sărbătoare» în ţinut şi mulţi dintre cei aleşi, «cu chipul prefăcut», cărora Domnul le-a pus mâna pe creştet, înnobilându-i cu har ceresc, se vor grăbi să proslăvească această dată memorabilă a cireşarului istoric în versuri elogioase, de o rară frumuseţe, dovedind astfel atitudinea lor sinceră şi aportul lor cetăţenesc la grandioasa operă de făurire a socialismului. Numele nemuritor al «marelui Lenin» şi-a făcut apariţia în «creaţia populară orală» din Ţara Fagilor: «Lenin, minte luminată,/e-a scos la bună dreptate,/Şi trăim cum se trăieşte,/Căci avem bună nădejde:/La geamul ţăranului/Soarele Partidului/Luminează şi-ncălzeşte/ Şi soarta ne-o făureşte…», pe care organele de presă ale partidului se grăbesc să o «culeagă». În realitate, toate sunt făcături de birou ale «trâmbiţelor» noului regim.” („Mesager bucovinean”, Cernăuţi). Limbă. „În cele din urmă, «grămăticii» din Tiraspol, îndrumaţi de un oarecare lingvist profan pe nume Madan, s-au apucat să inventeze o nouă limbă, primitivă şi artificială. Cu această limbă pâclişită comuniştii venise în 1940 să instruiască elevii din Basarabia. L.A. Madan explica în prefaţa la manualul său: «Gramatica fişticării linghi în temelii s-alcătuieşti după vorba jie a norodului sâ pişti o hoabâ di vremi sâ schimbâ-n potrijiri cu disfăşurarea, cu schimbarea graiului jiu. Limba moldovenească, în cari grăieşti amu norodu moldovenesc, eşti limbă sânistătătoari, diosâghitâ di limba românească, şâ sâ diosăgheşti şâ di limba tuturor cărţâlor moldovneşti, tipărite pân la organizarea RASSM». Iată, aşa arăta fariseismul bolşevic în lingvistică! (Tudor Ţopa, „Stalin ceru grafie latină”)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: