Arhivă pentru ianuarie 14th, 2021

 „Tudia“, o afacere cu inimă din lapte de Bucovina

 „Tudia“, o afacere cu inimă din lapte de Bucovina

Dacă nu avem o marcă preferată stăm minute în şir în faţa vitrinelor cu produse lactate din magazine, pentru că, în faţa ofertei extrem de generoase, nu ştim spre ce caşcaval, telemea sau iaurt să întindem mâna. În funcţie de buget, de ce-am mai gustat pe la alţii, cumpărăm deCiteşte

Liviu Clement

Ultima soluţie

Din nefericire, vor fi fiind destui inşi cu vechi probleme nerezolvate, cum ar fi cele de proprietate, de hotare, de relaţii (pe subiecte ca acestea) cu instituţiile statului. Din nefericire, după ani şi zeci de ani de eşecuri (sau delăsare), unii dintre ei găsesc că ultima soluţie ar fi apelulCiteşte

Un nou şef la Serviciul de Permise Auto

Un nou şef la Serviciul de Permise Auto

> În două săptămâni, potrivit prefectului, se va reveni la normalitate Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunţat, miercuri, că la Serviciul Comunitar de Înmatriculări şi Permise Auto Suceava a fost numit un nou şef interimar, pentru o perioadă de 6 luni, şi că speră ca în termen de douăCiteşte

În judeţ vor funcţiona 22 de centre de vaccinare anti-Covid-19

În judeţ vor funcţiona 22 de centre de vaccinare anti-Covid-19

> Circa 30% dintre angajaţii din domenii-cheie vor să se vaccineze Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunţat, ieri, că în faza a doua a vaccinării, în judeţ vor fi operaţionalizate 22 de centre de vaccinare în 16 localităţi, cu mai multe linii, şi nu 30, aşa cum se anunţaseCiteşte

După personalul medical şi de asistenţă socială, a venit rândul poliţiştilor să protesteze împotriva Guvernului:

După personalul medical şi de asistenţă socială, a venit rândul poliţiştilor să protesteze împotriva Guvernului:

Câteva zeci de membri ai sindicatelor poliţiştilor, ai poliţiştilor de frontieră din Suceava, cărora li s-au alăturat şi reprezentanţi din cadrul Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari au protestat ieri, în faţa Palatului Administrativ al judeţului Suceava, faţă de îngheţarea salariilor stabilită de noul Guvern USR-PLUS – PNL – UDMR.Citeşte

Grav accident în Pasul Mestecăniş

Grav accident în Pasul Mestecăniş

Un microbuz care tracta o autoplatformă s-a răsturnat, ieri dimineaţă, în Pasul Mestecăniş. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, a declarat că în zonă au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Potrivit lui Găleată, în microbuzCiteşte

Guvernul trebuie să asigure remunerarea medicilor, asistenţilor şi a personalului auxiliar implicaţi în administrarea vaccinului anti-Covid-19

Guvernul trebuie să asigure remunerarea medicilor, asistenţilor şi a personalului auxiliar implicaţi în administrarea vaccinului anti-Covid-19

>„Anul trecut am suportat cheltuieli de vreo două milioane de euro şi nu am recuperat niciun leu de la Guvern” arată şeful municipalităţii sucevene, adăugând că autorităţile locale sunt interesate ca vaccinarea aibă succes Suportarea cheltuielilor cu funcţionarea efectivă a centrelor de administrare a vaccinului Covid-19 trebuie asigurată din bugetulCiteşte

Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, cu sediul la Slătioara, respinge vaccinul anti-Covid-19

Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, cu sediul la Slătioara, respinge vaccinul anti-Covid-19

> ÎPS Vlasie nu recomandă vaccinarea anti-Covid-19 Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, care are sediul la Mănăstirea Slătioara, în judeţul Suceava, a anunţat, printr-o declaraţie oficială, semnată de mitropolit şi arhiepiscop ÎPS Vlasie, că respinge vaccinul anti-Covid-19. ÎPS Vlasie declară „în mod categoric şi definitiv” că respinge acestCiteşte

445 de viroze respiratorii şi pneumonii acute

445 de viroze respiratorii şi pneumonii acute

> Nu s-au înregistrat cazuri de gripă sezonieră În perioada 4 – 10 ianuarie, în judeţ s-au raportat 445 de cazuri de viroze respiratorii şi pneumonii acute, cu 40 de internări, în uşoară creştere faţă de săptămâna anterioară. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, consilier GabrielaCiteşte

Transportul metropolitan în ZUF Suceava, principalul proiect asupra căruia primarii au convenit să-şi concentreze eforturile

Transportul metropolitan în ZUF Suceava, principalul proiect asupra căruia primarii au convenit să-şi concentreze eforturile

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că a avut, ieri, prima întâlnire a Zonei Urbane Funcţionale (ZUF) Suceava, din care fac parte, pe lângă municipiul Suceava, oraşul Salcea, comunele Şcheia, Moara, Ipoteşti, Bosanci, Adâncata, Mitocu Dragomirnei şi Pătrăuţi. El a spus că la întâlnire a fost prezent primarul din Şcheia,Citeşte

Sumarul ediţiei: