Locul I pentru echipajul judeţului Suceava la Concursul Internaţional „Tineri în pădurile Europei”

> O lecţie vie despre educaţie, caracter şi iubirea pentru natură

Echipa Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei a reprezentat cu succes judeţul, obţinând locul I la etapa naţională a Concursului Internaţional „Tineri în pădurile Europei” (Young People in European Forests – YPEF). Competiţia, una dintre cele mai prestigioase iniţiative de educaţie forestieră din Europa, s-a desfăşurat în perioada 14–17 iulie 2026, în cadrul natural spectaculos al Lacului Roşu, din Munţii Suhardului.

Organizat de Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, concursul este inclus în Calendarul Naţional al Proiectelor de Educaţie Extraşcolară pentru anul 2026. Acesta se adresează elevilor de liceu cu vârste între 14 şi 19 ani şi îşi propune să formeze o generaţie conştientă de importanţa conservării biodiversităţii, protejării patrimoniului natural european şi gestionării durabile a pădurilor. Participarea a presupus cunoaşterea limbii engleze la nivel mediu, iar echipele au fost formate din trei elevi şi un profesor coordonator.

Reprezentând judeţul Suceava, elevele Botezat Melania, Culiuc Naomi Rebeca şi Pantază Aiana, coordonate de prof. Acatrinei Irinel Mioara, au excelat în faţa celor mai bine pregătite echipe din zece judeţe ale ţării: Braşov, Brăila, Giurgiu, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Suceava, Timiş şi Vrancea. Podiumul naţional a fost ocupat de Suceava pe prima treaptă, urmată de Vrancea pe locul al II-lea şi Brăila pe locul al III-lea.

Competiţia a cuprins probe solicitante şi variate, care au testat atât cunoştinţele teoretice, cât şi abilităţile practice. Participanţii au rezolvat un test grilă cu 30 de întrebări în limba engleză despre silvicultură şi ecosistemele forestiere europene, au parcurs un traseu de orientare turistică contracronometru de 1,5 km în pădurea din jurul Lacului Roşu (unde au localizat puncte de control şi au răspuns la întrebări tematice), dar şi probe-surpriză: recunoaşterea speciilor forestiere, măsurarea unui arbore „pe picior” şi calcularea volumului acestuia cu instrumente silvice specifice.

Profesoara coordonatoare, Irinel Mioara Acatrinei, a descris emoţionant reuşita: „Ca profesor coordonator, trăiesc această reuşită cu o mare bucurie, dar şi cu multă recunoştinţă. Un astfel de rezultat nu se construieşte în câteva zile, ci în luni de muncă, de încredere reciprocă şi de dorinţă sinceră de a învăţa. Cel mai frumos premiu pentru un profesor este să-şi vadă elevii depăşindu-şi limitele şi demonstrând că educaţia, atunci când este însoţită de pasiune, dă roade”.

Ea a felicitat toate echipele participante şi a subliniat valoarea umană dincolo de clasament: „În spatele fiecărui punctaj se află ore de studiu, emoţii, sacrificii şi o dragoste autentică pentru natură. Dincolo de clasament, fiecare echipă prezentă la Lacul Roşu a fost un ambasador al educaţiei pentru mediu şi al respectului faţă de pădure.”

Profesoara a mulţumit organizatorilor, în special directorului general al ROMSILVA, Jean Vişan, dr. ing. Georgeta Seghedin, echipei Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş şi lui Laczko Zoltan, precum şi comunităţii locale dornene, conducerii liceului, Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava şi partenerilor care au susţinut pregătirea echipei.

„Tineri în pădurile Europei” nu a fost doar o competiţie, ci o adevărată investiţie în educaţie şi caracter. „După aproape trei decenii petrecute la catedră, cred cu tărie că cele mai importante lecţii nu se predau doar în sala de clasă. Ele se învaţă în natură, în muncă de echipă, în respectul faţă de ceilalţi şi în bucuria descoperirii. Pădurea ne învaţă, în fiecare zi, că puterea nu stă în înălţimea copacilor, ci în adâncimea rădăcinilor” a mai spus prof. Irinel Mioara Acatrinei. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI