În judeţ vor funcţiona 22 de centre de vaccinare anti-Covid-19

> Circa 30% dintre angajaţii din domenii-cheie vor să se vaccineze

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunţat, ieri, că în faza a doua a vaccinării, în judeţ vor fi operaţionalizate 22 de centre de vaccinare în 16 localităţi, cu mai multe linii, şi nu 30, aşa cum se anunţase iniţial.

El a spus că până miercuri s-au vaccinat în judeţ 2975 de cadre medicale din cele aproximativ 8.000 şi că acest proces va continua.

Moldovan a remarcat că, din 27 decembrie şi până ieri, s-au vaccinat aproape 3.000 de persoane în judeţ.

„Este un proces voluntar, necondiţionat. Dorinţa noastră este să dăm posibilitatea tuturor persoanelor din judeţul Suceava care doresc să se vaccineze să o facă în condiţii de siguranţă din punct de vedere medical. Decizia vaccinării este responsabilitatea fiecăruia dintre noi” a spus prefectul.

El a arătat că îşi doreşte ca să fie cât mai multe persoane din judeţ care să ia această decizie.

„Să fie informaţi corect şi să decidă în cunoştinţă de cauză” a precizat Moldovan.

Prefectul a mai declarat că pentru faza a doua, care va debuta vineri, iniţial s-a anunţat că vor exista 30 de centre de vaccinare în 16 localităţi ale judeţului, dar că în urma analizelor s-a optat pentru 22 de centre.

„Vrem să organizăm mai multe fluxuri de vaccinare în fiecare centru, astfel încât să existe şi o eficienţă a acestor centre de vaccinare” a spus Moldovan.

El a menţionat că din cele şapte spitale din judeţ, şase vor rămâne cu centre de vaccinare şi pentru faza a doua şi faza a treia; doar Spitalul Municipal Vatra Dornei nu va avea centru, din cauze determinate de o chestiune de logistică.

Prefectul a mulţumit spitalelor că îşi menţin deschise aceste centre de vaccinare.

Alexandru Moldovan a arătat că sunt în curs de operaţionalizare 22 de centre de vaccinare în 16 localităţi şi că în municipiul Suceava vor fi cinci centre, cu patru echipe de vaccinare pe centru, estimându-se că vor putea fi vaccinate 21.320 de persoane.

La Rădăuţi vor fi două centre cu patru echipe, la Fălticeni – un centru cu cinci echipe, la Câmpulung Moldovenesc – un centru cu cinci echipe, în municipiul Vatra Dornei – un centru cu trei echipe.

În ceea ce priveşte persoanele care se vor vaccina în etapa a doua, prefectul a arătat că, potrivit catagrafierii DSP Suceava, în judeţ sunt 113.946 de persoane cu vârste peste 65 de ani, iar în centrele sociale sunt 1.500 de angajaţi şi 2.200 de beneficiari.

Totodată, în ceea ce priveşte lucrătorii care desfăşoară activităţi-cheie din domeniile esenţiale au fost identificate 24.063 de persoane, din care doresc vaccinarea 7.778 de persoane, reprezentând circa 30%.

Din instituţiile publice sunt 6.059 de persoane care fac parte din personal-cheie, din care doresc vaccinare 2.603 de persoane, respectiv 42,96%.

În domeniul apărării, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti sunt 3.108 persoane în poziţii-cheie, dintre care 651 doresc vaccinarea reprezentând, 20,95%.

Prefectul a mai spus că, în ceea ce priveşte personalul din zona transporturi, doresc să se vaccineze 63,75% persoane, din învăţământ – 41,09%, iar din mass-media – 56,06%. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: