Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a transmis un mesaj de condoleanţe familiei marelui actor Vladimir Găitan la trecerea la cele veşnice a acestuia, la vârsta de 73 de ani.
Gheorghe Flutur a spus că, în întreaga sa activitate, Vladimir Găitan, a excelat în rolul de ambasador al Bucovinei. „Vladimir Găitan a fost unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut România şi a fost întotdeauna apropiat de judeţul Suceava, de Bucovina. Prin tot ceea ce a făcut a contribuit consistent la îmbogăţirea zestrei culturale a Bucovinei” a spus preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
În primul mandat de şef al administraţiei judeţene al lui Gheorghe Flutur, Vladimir Găitan a fost distins, în anul 2008, cu titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Suceava. Gheorghe Flutur i-a înmânat diploma marelui actor Vladimir Găitan în data de 28 noiembrie 2008, pe scena de pe esplanada Casei de Cultură a Sucevei, în cadrul unei şedinţe solemne de Ziua Bucovinei.
Vladimir Găitan s-a născut la 2 februarie 1947, la Suceava, el absolvind, în 1970, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică – secţia Actorie, clasa profesorilor George Carabin şi Elena Negreanu. A debutat în cinematografie în 1969, graţie filmului „Reconstituirea“ (regia Lucian Pintilie), în care a jucat alături de George Mihăiţă, colegul său de la Teatrul de Comedie. (N.B.)






















Comentarii