> Fiicele, de 8 şi 13 ani, au încercat să-şi apere mama > Agresorul este cercetat penal, iar poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu
Poliţiştii au readus liniştea într-o familie din municipiul Suceava, emiţând împotriva unui bărbat violent un ordin de protecţie provizoriu.
Luni, în jurul orei 20, o suceveancă de 34 de ani s-a întors de la serviciu. Ea lucrează la un supermarket, iar în acea zi a fost nevoită să rămână peste program.
După ce s-a întors de la muncă, acasă o aştepta soţul, de 40 de ani, care consumase băuturi alcoolice şi care, pe fondul geloziei, a lovit-o cu pumnul. Toată scena s-a derulat în faţa celor două fiice – de 8 şi 13 ani –, care au sărit să-şi apere mama, fapt ce a întrerupt actul de violenţă.
A doua zi, femeia a mers la Poliţie, unde, în urma completării formularului specific, a reieşit că este vorba despre un risc iminent, astfel fiind emis un ordin de protecţie provizoriu pentru 5 zile faţă de agresor.
Pe lângă aceasta, s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea „violenţă în familie”. (N.B.)






















Comentarii