Testare gratuită permanentă a cadrelor didactice din municipiul Suceava

 >„Vom aproba o hotărâre de CL, astfel încât, atunci când apar suspiciuni sau există simptome, cei din şcoală să aibă posibilitatea de a se testa imediat” a declarat primarul Ion Lungu

 Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, insistă asupra necesităţii testării la SARS-CoV-2 a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar local. Aceasta în condiţiile în care, deşi nu este obligatoriu, până ieri fuseseră testate circa 1.000 din totalul celor 1.950 de cadre didactice. Totodată, numărul noilor infectări este în creştere, marţi, în municipiul Suceava, fiind în evidenţă 155 de cazuri active de Covid-19, adică 1,21 la mia de locuitori.

„Este bine că s-a făcut această testare. Ce ar fi fost dacă nu o făceam? Iar ca studiu de caz este Colegiul Naţional «Mihai Eminescu», unde cele 6 cazuri de infectare de la nivel de conducere puteau infecta toată şcoala, declanşându-se un focar ce s-ar fi transmis şi în comunitate” a precizat primarul.

În aceste circumstanţe, edilul-şef a făcut cunoscut că va avea o propunere legislativă către deliberativul municipal, astfel încât din bugetul local să fie asigurat suportul financiar pentru testarea gratuită a cazurilor suspecte de infectare care survin pe durata anului şcolar.

„Vreau să intru în Consiliul Local, să aprobăm această testare cu caracter permanent, în sensul că, atunci când apar suspiciuni sau există simptoame, cei din şcoală, cadrele didactice să aibă posibilitatea de a se testa imediat” a punctat Ion Lungu. Reamintim că, în vederea demarării în siguranţă a cursurilor anului şcolar 2020-2021, autorităţile administraţiei publice locale au asigurat fondurile necesare pentru achitarea contravalorii testelor efectuate de cadrele didactice şi personalul auxiliar din centrele bugetare din municipiul Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: