„Spitalul din Fălticeni ar fi ca o gură de oxigen pentru judeţul Suceava”

Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, candidatul Pro România la această funcţie, Alexandra Harja Samsonescu, are idei clare referitoare la cum va putea interveni în domeniile care oglindesc calitatea vieţii sucevenilor. Pentru susţinerea unora dintre ele se bazează pe colaborarea cu colegii de partid, candidaţi de primar sau de consilier local, în cazul altora este conştientă că stau doar în puterea şefului unui judeţ.

Când credeţi că vor circula sucevenii pe Autostrada Nordului?

– Sper şi eu să apucăm să circulăm pe ea, într-o bună zi… Dar până la autostradă m-aş ocupa mai întâi de ce avem în interiorul judeţului, de drumurile care conectează comunităţile cu mediul urban. Drumurile judeţene sunt o prioritate şi cu siguranţă le vom rezolva, deoarece ţin direct de activitatea Consiliului Judeţean. De exemplu, am fost la Şerbăuţi şi am văzut drumul judeţean dintre Grăniceşti şi Şerbăuţi care arată groaznic. Locuitorii comunei mi-au spus că nu pot folosi acest drum pentru că este impracticabil.

– Deşi v-aţi referit şi anterior, ca preşedinte de consiliu judeţean, ce veţi face pentru ca tinerii din diaspora să se întoarcă acasă?

– Mă bucur foarte mult să am alături colegi, candidaţi de primar, care s-au întors din Londra, Grecia, Finlanda, Germania, Italia, Franţa, Norvegia, hotărâţi să îşi asume această luptă în localităţile lor. În dialogul meu cu sucevenii, discutăm des problema tinerilor. Sunt în tot judeţul bătrâni rămaşi parcă ai nimănui şi sunt copii fără părinţi, pentru că părinţii le sunt plecaţi la muncă în străinătate. Ca să se întoarcă, aceşti oameni au nevoie de condiţii de trai decente la ei acasă. Ei nu cer palate, nu cer roţi panoramice, nu cer proiecte care sunt de domeniul SF-ului. Au nevoie de apă şi de canal, de drumuri practicabile, de şcoli şi grădiniţe, de locuri de muncă, de condiţii civilizate, aşa cum văd în ţările în care muncesc.

– Turismul este o parte importantă în economia judeţului. Pe lângă infrastructură bine pusă la punct, ce credeţi că mai are nevoie judeţul Suceava pentru a obţine mai mult în acest domeniu?

– Eu aş începe aeroportul, care este poarta de plecare a judeţului, nu neapărat cea de sosire. Pe lângă faptul că avem nişte bilete exorbitant de scumpe, nu este nici concurenţă, iar atunci companiile care operează pe Suceava îşi impun preţurile după bunul plac. Pe lângă acest fapt nu sunt nici foarte multe destinaţii. Aeroportul este folosit de forţa de muncă care pleacă sau vine la Suceava şi mai deloc pentru sosiri de turişti. În prezent, numărul turiştilor care vin pe aeroport este prea mic. Din acest punct trebuie să clădim cu multă muncă şi să identificăm soluţii fezabile în vederea promovării turismului.

Măcar avem un spital frumos, modernizat, în care sucevenii din tot judeţul pot accesa servicii medicale de calitate.

– Da, avem, dar anul acesta condiţiile de internare, de acces la serviciile medicale sunt speciale. Ştim bine că spitalele noastre sunt blocate de pacienţi infectaţi cu Covid-19, iar un pacient care suferă de alte boli decât Covid-19, cu rare excepţii, nu se poate trata nici în Suceava, nici în Gura Humorului, nici în Fălticeni, nici în Rădăuţi. Ştim cu toţii prin ce am trecut la începutul pandemiei, când am fost pata neagră a României. Credeţi-mă că sunt foarte mulţi, în ţară, care încă se tem de noi, sucevenii, de parcă avem un semn nefast în frunte.

Am fost de curând în Fălticeni şi, ca antreprenor, nu justific stoparea proiectului. Cum este posibil să ai un spital construit cu o investiţie atât de mare care să nu fie funcţional, tocmai în contextul acestei perioade? Se vorbeşte despre un al doilea val de îmbolnăviri şi să dea Dumnezeu să nu vină. Dar în cazul în care vine, mă tem că vom trece din nou prin aceeaşi poveste ca în martie – aprilie când, dacă am fi avut funcţional spitalul din Fălticeni, am fi putut trata bolnavii cronici, am fi putut avea mai mult grijă de medicii noştri şi poate şi bolnavii de Covid-19 ar fi fost mai bine trataţi.

Spitalul din Fălticeni sau măcar o parte din el dată în folosinţă ar fi ca o bulă de oxigen pentru judeţul Suceava.

– A început şcoala şi fiecare unitate s-a străduit să poată desfăşura anul acesta cursurile cu elevii în siguranţă. Dar dacă, din condiţii obiective, se revine la învăţământul online, sunt copii suceveni pregătiţi să înveţe astfel?

– Nu suntem pregătiţi pentru a avea copii nepregătiţi, în acest moment. Şcoala românească este una bună, doar că traversează un moment greu. Negestionat cum trebuie, generaţiile actuale de elevi vor avea de suferit în viitor. În judeţul Suceava sunt peste 35.000 de copii fără laptop sau tabletă şi fără acces la internet. Înainte să mă întâlnesc cu sucevenii, am perceput această cifră doar ca statistică, dar am realizat că este o cifră reală. Am văzut copii, parte din această număr, 35.000, care, din păcate, nu vor putea merge la şcoală şi nici învăţa de acasă. Am cunoscut o familie în care ambii părinţi şi-au pierdut locul de muncă deoarece lucrau la firma „La Dorna”. Au un copil preşcolar şi doi copii mai mari. Pot face ei şcoală pe un singur dispozitiv? Nu…

Anii de şcoală, chiar şi un semestru pierdut e bun pierdut. De aceea accesul la învăţătură, inclusiv şi în aceste condiţii speciale, trebuie asigurat chiar dacă trebuie făcut imposibilul pentru asta. Şi nu diseară sau mâine dimineaţă, ci acum, dacă nu ieri. Este prioritate de grad zero.

Şi închei cu aceleaşi mesaje care însoţesc campania Pro România:

Anul acesta avem nevoie de curaj moral, curaj politic. Haideţi să ieşim din casă! Acesta este primul pas! Ieşiţi din casă pe 27 septembrie! Fiecare vot contează şi trebuie să fim împreună pentru binele Sucevei!

Tiparit de CRAI NOU SA, la comanda Partidului PRO România – Filiala Suceava. CUI MFC: 21200010. 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI