Preţul corect

Cu două seri în urmă, intrasei în cartier pe drumul spre casă „marcat” ici-colo de pliantele unui partid ai cărui candidaţi (aveam să aflu ulterior) fuseseră cu vreun ceas înainte să ţină calea trecătorilor. Curând, m-am intersectat cu alţii, ai unui partid mai mititel şi – până să ne dăm seama că ne cam ştim – deja am întins mâna după un pliant de-al lor. Iar la despărţire, după ce m-au rugat politicos să vin la vot, parcă ar fi vrut să le dau înapoi tipăritura, fiindcă aveau puţine. Ulterior, chiar am regretat că nu le-am înapoiat-o, să o arate şi altora… Cunoscând, dintr-o ştire, că potrivit şefului Autorităţii Electorale Permanente alegerile locale ne costă aproape un miliard de lei (dublu cât europarlamentarele anterioare), în suma asta intrând inclusiv cheltuielile pentru măşti, dezinfectanţi etc., dar neintrând cele neoficiale, inclusiv acoperite de candidaţi din buzunarele lor şi ale prietenilor, mi-am zis că nimeni şi niciodată nu va afla preţul corect al acestor alegeri (pe care unii le doresc amânate inclusiv pe considerente de cheltuieli). Dar că şi acesta este un motiv ca la 27 septembrie să nu ocolim cabinele de vot şi urnele. Să n-o facem pe-a mofturoşii, zicând fie că n-avem pe cine, fie că e în zadar, fie că nu ne interesează, fie că suntem mai buni ca ei. Chiar dacă ne închipuim că, în restul timpului, ei nu ne vor, să le arătăm că noi îi vrem şi preţ de-o zi, şi preţ de 4 ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: