(profesor, etnograf, arhitect)
S-a născut la Rădăuţi, pe data de 17 ianuarie 1871, unde a urmat cursurile şcolii primare (1879 – 1883) şi liceul (1883 – 1887). Îşi continuă studiile la Şcoala normală de învăţători din Cernăuţi, ca bursier, între anii 1890 – 1893. Funcţionează ca învăţător începând cu anul 1893, apoi ca director la şcoala primară din Bilca. Timp de mai mulţi ani, între 1897 – 1900 şi 1903 – 1904, urmează cursuri de specializare la Muzeul austriac pentru artă şi industrie şi Muzeul tehnologic de meserii, din Viena şi Salzburg. În acelaşi timp face călătorii de documentare în Italia, Tirolul de Sud şi Germania.
La Şcoala Specială pentru prelucrarea lemnului din Câmpulungul Bucovinei ajunge în anul 1901, unde funcţionează ca profesor timp de 19 ani, până la sfârşitul vieţii. A predat desenul tehnic şi constructiv, desenul arhitectonic, istoria artelor şi tehnologia. A deţinut, pentru câteva luni, în 1919, funcţia de director al şcolii, şi totodată a funcţionat ca profesor la Liceul „Dragoş Vodă” din localitate.
Avem comori întregi de artă ţărănească…
Pasiunea pentru arta populară, pentru frumuseţea obiectele create de mâna ţăranului bucovinean, l-a făcut să cutreiere satele, să cerceteze şi să colecţioneze aceste comori, îndemnându-i pe intelectualii satelor să facă asemenea. Spunea etnograful, în 1910, într-un apel adresat învăţătorilor români din Bucovina: „Avem comori întregi de artă ţărănească, avem un meşteşug de clădire, al nostru propriu, şi avem o foarte frumoasă şi originală artă decorativă naţională, pe care numai un popor cu înalte însuşiri de cultură a putut-o produce. Dar toate aceste mărturii scumpe, ale culturii noastre n-avem voie să le lăsăm să se piardă, ci trebuie să le păstrăm ca nişte relicve sfinte ce sunt….”.
Punerea în valoare a obiectelor de artă ţărănească, a datinilor, a tradiţiilor, a portului popular izvora dintr-o adâncă simţire românească, din patriotism şi nevoia de eliberare de sub jugul austriac. Ocupaţia străină nu aprecia planurile profesorului de a înfiinţa un muzeu în care să fie promovate valorile româneşti.
Nu i-a fost uşor a străbate la pas satele Bucovinei, în condiţiile începutului de secol al XX-lea, şi să transporte cele peste 400 de obiecte cuprinse în colecţia sa: lăzi de zestre, mese, colţare, cuiere, furci de tors, bâte ciobăneşti, cornuri pentru praf de puşcă, ştergare, năfrămi, cămăşi şi alte piese de port popular sau obiecte casnice.
Album de artă naţională românească
Desenele realizate după ornamentele de pe mobilierul ţărănesc şi alte obiecte de artă populară l-au inspirat să alcătuiască un „Album de artă naţională românească”, care cuprindea 100 de planşe lucrate în tuş. Cu acest album a câştigat toate medaliile la Expoziţia jubiliară de la Bucureşti, din anul 1906, atrăgându-i atenţia marelui istoric Nicolae Iorga, care-l asigura, printr-o scrisoare, de toată consideraţia sa şi îi cerea încredinţarea albumului pentru a reproduce planşele.
Pe lângă activitatea de profesor, timp în care a reuşit să transmită elevilor concepţiile sale despre arta populară, Ion Ştefureac a scris şi numeroase articole în presa vremii. În 1909, publică „Casa ţăranului român din Bucovina”, studiu tipărit şi în limba germană.
A fost ales preşedintele Societăţii culturale Rarăul şi al Asociaţiei meseriaşilor români pentru prelucrarea lemnului, din Câmpulung.
Cea mai mare dorinţă s-a împlinit după moarte…
Marea sa dorinţă a fost împlinită post-mortem, la data de 1 iunie 1936, când este deschis oficial Muzeul de etnografie şi ştiinţele naturii (reprofilat în 1967 ca Muzeu al lemnului), având la bază colecţia etnografică a lui Ion Ştefureac, alcătuită din cele mai frumoase piese, care dau valoare patrimoniul muzeului câmpulungean.
Muzeul şi-a îndeplinit şi sperăm să continue să-şi îndeplinească menirea întrevăzută de vizionarul Ion Ştefureac, care spunea atât de frumos: „Acest muzeu va fi o carte deschisă pentru toate timpurile şi generaţiile viitoare; va fi o carte care va trezi în noi conştiinţa unui trecut de cultură românească în ţara noastră; va fi totodată şi carte de îndrumare care ne va arăta unde au încetat înaintaşii noştri, ca să ştim apoi unde să începem noi…”.
Ion Ştefureac a trecut la cele veşnice la vârsta de doar 49 de ani, în 1920, la Cernăuţi.
Personalitatea etnografului a fost evocată de-a lungul veacului în multe articole de ziar, studii de specialitate sau cărţi de istorie locală. Despre activitatea lui Ion Ştefureac au scris mari nume, de la profesori, istorici, la specialişti de renume în domeniul etnografiei, printre care îi amintim pe Nicolae Simionovici, Gavril Rotică, Romulus Vulcănescu, Tancred Bănăţeanu, Graţian Jucan, Valeriu Maricari, George Bodea şi George Istrate.
MARIA ULIAN
Comentarii