Este un privilegiu de a scrie despre ţăranul Ion Pagubă, eu fiind fiu de ţăran. Am trăit în mijlocul ţăranilor pe care i-am iubit, respectat şi le-am ascultat sfaturile.
Ion Pagubă, venit din armată, şi-a chibzuit ceva parale şi, vorbind cu pădurarul Buhă Ion, s-a dus cu căruţa cu vaci şi a doborât câţiva stejari şi salcâmi, apoi i-a adus acasă lăsându-i un an să se usuce. În primăvară i-a cioplit, i-a făcut grinzi şi amnare, apoi grinzile le-a aşezat în cleşti, fixându-le cu cuie de lemn, a pus căpriori pentru acoperiş şi în final casa a acoperit-o cu stuf adus din şes.
După ce-a înălţat casa cu o bucătărie, tindă şi casa cea mare, a lipit-o, a văruit-o, a făcut sobă, cuptor, şi-a bătut ţăruşi pentru laiă, iar când a fost totul gata a intrat în vorbă cu Ileana Harbuz şi cu ea s-a căsătorit.
A fost luat în război, unde a îndurat de toate. Reîntors acasă şi-a cultivat pământul arând ogoarele cu cele două vaci.
A urmat cooperativizarea, din anul 1962 până în 1989 el trudind ca un sclav pe ogoarele CAP Dolheşti, mulţumindu-se cu puţinul dat.
După retrocedarea pământului în 1992, Ion Pagubă şi l-a cultivat cu sfinţenie şi a fost bucuros de cât i-a dat Dumnezeu. Era îmbrăcat cu o cămaşă lungă de câlţi, încinsă cu un brâu făcut de Ileana, umbla desculţ sau cu opinci în picioare, purta o pălărie veche pe cap. Cei 10 copii au plecat în Spania şi nu au mai venit. Ion Pagubă totdeauna s-a simţit părăsit de oamenii care i-au făcut promisiuni. Pe tot parcursul vieţii a fost umilit, înjosit, pupat, îmbrăţişat de cei care i-au cerut votul. El a rămas cu virtute, vrednicie, onoare, n-a făcut niciodată compromis, a rămas drept şi cu respect.
De câte ori am stat cu el de vorbă am învăţat multe, mi-a dat multe sfaturi. Îl vedeam cosind; într-un an a cosit 40 ha de iarbă la Valea Glodului, Tudora, Hârburi Şes şi a primit bani de la CAP Dolheşti, cumpărându-şi cele necesare de înmormântare. Soţia Ileana a murit şi a avut o înmormântare modestă. A păgubit toată viaţa amară.
Rămas singur, îşi petrecea nopţile citind ziare şi cărţi vechi lăsate de un învăţător, Iustin Bendescu. Din zi în zi s-a simţit tot mai rău, iar într-o altă zi s-a stins. L-au ajutat oamenii satului pentru cele necesare înmormântării. A fost îngropat în cimitirul „Cuvioasa Parascheva”, având o cruce de lemn făcută de Ilihaz, care cu timpul a putrezit.
Casa a rămas pustie, gardurile de nuiele s-au prăbuşit, fântâna cu cumpănă de la poartă a rămas şi ea tristă. Cândva, în această gospodărie, Ion Pagubă era peste tot; acum bate vântul prin geamurile sparte.
Ion Pagubă a fost ultimul ţăran, a fost harnicul satului, exemplu de modestie, hărnicie, vrednicie şi caracter puternic.
Scriu aceste rânduri şi le trimit la ziarul de suflet „Crai nou” pentru a ne aminti de oamenii vrednici care au făcut istorie, de genialul ţăran Ion Pagubă care ştia să ridice case, fânării, să facă fântâni, să crească animale, să cosească, să prăşească, să adune fânul cosit, să facă garduri, să crească 10 copii harnici, să facă sobe, cuptoare, să-şi îngroape pe cei dragi.
Unde mai sunt astfel de oameni, cu atâtea calităţi?
VALERIU SANDOVICI
Comentarii