Din 1924, din momentul introducerii calendarului gregorian în Biserica Ortodoxă, lumea creştină răsăriteană prăznuieşte separat cele mai mari sărbători creştine. În Serbia, Rusia, Ierusalim şi Sf. Munte Athos este utilizat calendarul iulian, iar în celelalte ţări ortodoxe – cel gregorian, introdus în Biserica Catolică încă din 1582. Considerând modificarea calendarului drept o modificare a Pascaliei stabilite la primul Sobor Ecumenic de la Niceea (anul 325), mai mulţi credincioşi din Grecia, Bulgaria şi România au organizat biserici separate faţă de cele oficiale. Cu toate că au aceeaşi mărturisire de credinţă ortodoxă, aceste biserici sunt considerate disidente, deoarece şi-au organizat o ierarhie proprie. În România, o dată cu modificarea calendarului, a luat naştere Biserica Ortodoxă Română de Stil Vechi (sau „stilistă”, cum este ea denumită popular), iar credincioşii ei serbează Crăciunul pe 7 ianuarie, Anul nou pe 13 ianuarie şi Boboteaza pe 19 ianuarie. Din necunoaştere, „stiliştii” sunt confundaţi frecvent cu ortodocşii de rit vechi (lipovenii), o mişcare schismatică a Bisericii Ruse, persecutaţi în perioada interbelică, consideraţi drept „rusofili”, mai ales de către regimul comunist.
La 1 octombrie 1924, Biserica Ortodoxă a acceptat înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Adepţii calendarului gregorian consideră normală modificarea, deoarece vechiul calendar avea o întârziere de 13 zile, în timp ce tradiţionaliştii susţin că prin această schimbare s-au adus modificări ordinii fireşti întemeiate de apostoli. Cu atât mai mult cu cât între 1926 şi 1928, Paştele ortodox a fost serbat odată cu Biserica Catolică. Acest lucru a generat opoziţia unui mare număr de clerici, proveniţi de la Mănăstirea Neamţ, în frunte cu ieromonahul Glicherie Tănase, care, împreună cu mii de credincioşi, au constituit primul nucleu al Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi. Împreună cu alţi 30 de călugări, ieromonahul Glicherie a refuzat să se conformeze Sinodului, continuând să slujească după vechiul calendar. Pentru a se evita o situaţie neplăcută, Glicherie a fost numit stareţ la Schitul Pocrov. Numai că şi aici a continuat să slujească după calendarul iulian. Cazul nu era singular în România şi se ajunsese la o adevărată degringoladă. Unele biserici şi mănăstiri ţineau Paştele la o dată, în timp ce altele după 13 zile, spre uimirea credincioşilor, care nu mai înţelegeau nimic. Patriarhul Miron Cristea, fost greco-catolic, a hotărât, împreună cu Sinodul, acceptarea numai a calendarului gregorian. Din acel moment, zeci de călugări, în frunte cu Glicherie Tănase, au fost caterisişi şi alungaţi din mănăstiri pentru neascultare.
În anul 1925, ieromonahul Glicherie a făcut o vizită la Ierusalim şi Muntele Athos, sfătuindu-se cu personalităţi ale ortodoxiei, printre care şi Patriarhul Ierusalimului, Damaschinos. Revenit în ţară, împreună cu zeci de mii de adepţi, Glicherie a început construirea de biserici şi parohii ortodoxe de stil vechi. Sediul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a fost stabilit lângă Neamţ, în localitatea Vânători, unde a început construcţia unei mari mănăstiri. Dezvoltarea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi (35 de parohii în 1936), a pus pe gânduri Biserica oficială, care împreună cu poliţia şi jandarmeria a început o campanie agresivă. Bisericile de stil vechi au fost închise, iar călugării şi călugăriţele au fost încarceraţi în două mănăstiri. Mănăstirile Dobru şi Cucova au fost demolate şi reconstruite de trei ori. Ieromonahul Pambo a murit în urma bătăilor primite. Alţi cinci călugări au murit ucişi în bătaie şi mai multe zeci de civili au fost arestaţi. Glicherie Tănase a fost arestat sub acuzaţia de instigare la anarhie, întemniţat la Bucureşti şi condamnat la pedeapsa capitală. Scapă în urma unei adevărate minuni. Soţia ministrului de finanţe, în privinţa căreia nu există dovezi că l-ar fi cunoscut pe ieromonahul stilist, mai mult stiliştii spun că nici măcar nu auzise de acesta, o visează pe Maica Domnului care îi cere eliberarea lui Glicherie. Adevărat sau nu, cert este că lui Glicherie i se comută pedeapsa, fiindu-i impus domiciliu forţat într-o mănăstire. După război, ieromonahul Glicherie împreună cu diaconul său, David Bidaşcu, au fost puşi în libertate, următorii doi ani trăind ca pustnici în pădurile Neamţului. Împreună cu preoţii rămaşi fideli a trecut la reconstrucţia bisericilor dărâmate şi la ridicarea altora noi. Noul sediu al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a fost stabilit la Slătioara, unde a fost construită o mănăstire. Profitând de o scurtă perioadă de acalmie politică, „stiliştii” au reuşit în 1948 să fie recunoscuţi de statul român doar ca „asociaţie religioasă”, decizia fiind abrogată în anul 1952 de către autorităţile comuniste ale vremii. Clericii şi monahii din obştea de la Mănăstirea Slătioara au fost arestaţi în urma raidului din noaptea de 1 spre 2 februarie 1952. În ciuda tuturor măsurilor luate contra preoţilor şi monahilor „stilişti”, fostul secretar al Sfântului Snod, episcopul pensionar Galaction Gordun, a anunţat public trecerea (convertirea) la ortodocşii de stil vechi, devenind astfel primul arhiepiscop şi mitropolit al „stiliştilor”. Gestul a fost uluitor, mai ales că aceştia se aflau în ilegalitate. Imediat a fost caterisit prin decizia Patriarhului Iustinian, iar numele său a fost şters din analele bisericeşti pentru totdeauna. Arestat, i se impune domiciliu forţat la Mănăstirea Căldăruşani, apoi în Bucureşti. Mitropolitul „stilist” Galaction a reuşit să hirotonească de unul singur şi necanonic noi episcopi: Evloghie Ota, Meftodie Marinache şi Glicherie Tănase, înfiinţându-se astfel primul Sinod „stilist”. După trecerea la cele veşnice a lui Galaction, în 1959, filat atent şi permanent de Securitate, noul mitropolit a fost desemnat în persoana ieromonahului „răzvrătit” Glicherie Tănase. Perioada de după 1965 a fost mai liniştită, „stiliştii” având un statut de semiclandestinitate, fiind toleraţi, dar portul rasei sau reverendei fiind totuşi interzis în afara perimetrului monahal. Spunem tolerată, venind cu un exemplu elocvent. Este cazul mănăstirii stiliste „Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti, care a fost demolată, şi nu de rare ori Miliţia îi tundea şi îi bărbierea pe preoţii de stil vechi sub diferite pretexte. Mitropolitul Glicherie a ajuns chiar în anii comunismului o legendă vie, mai ales în Moldova, unde era venerat, cel puţin aşa deducem din documentele studiate din arhivele Securităţii Suceava şi Fălticeni.
Glicherie Tănase a atins venerabila vârstă de 95 de ani, trecând la cele veşnice pe 15 iunie 1985, fiind înhumat în interiorul Bisericii „Schimbarea la Faţă” din Slătioara. La 12 ani de la moartea sa, pe 29 iunie 1997, au fost deshumate rămăşiţele sale pământeşti în prezenţa Sinodului Bisericii „pe stil vechi”. Spre surprinderea tuturor, acestea răspândeau miros de tămâie, iar trupul nu intrase în putrefacţie, fiind de „culoarea cerii de albine”. Arhiereii de Stil Vechi au considerat acest lucru ca un semn divin şi l-au canonizat, fiind trecut în calendar, pe 27 iunie 1997.
Biserica Ortodoxă de Stil Vechi nu este recunoscută drept cult, ci doar ca o asociaţie religioasă. Situaţia este similară cu a „stiliştilor” din Grecia şi Bulgaria.
În martie 2003, cea mai mare grupare „stilistă” din Europa, Organizaţia Credincioşilor Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, şi-a schimbat denumirea în Biserica Ortodoxă Română de Răsărit. Arhiepiscop şi Mitropolit este ÎPS Vlasie Mogârzan, secundat de şapte episcopi. Mitropolia are aproximativ 500.000 de credincioşi, potrivit propriilor statistici. La slujbe şi la viaţa Bisericii participă peste un milion de creştini. Ea are 140 de preoţi de mir şi 70 de parohii (faţă de numai 36 înainte de decembrie 1989), răspândite pe teritoriul întregii ţări. Ca o consideraţie personală, pot spune despre credincioşii ortodocşi de Stil Vechi că sunt mai râvnitori, mai habotnici, în sensul bun al cuvântului.
Din pricina unor probleme canonice şi dogmatice, „stiliştii” români sunt organizaţi în trei biserici distincte: una cu sediul la Slătioara (Suceava) avându-l ca şef pe ÎPS Vlasie Mogârzan; una cu sediul la Furceni (Galaţi), avându-i ca lideri pe PS Gherontie şi Casian; şi Biserica Ortodoxă Tradiţională din România, cu sediul în Bucureşti, care este oblăduită de mitropolitul grec Christophoros.
Închei prin a le ura tuturor credincioşilor ortodocşi de Stil Vechi din judeţul Suceava, dar şi din întreaga ţară, Sărbători fericite şi binecuvântate!
La mulţi ani!
LUCIAN DIMITRIU
Comentarii